Fostul primar al Devei, deputatul Mircia Muntean, a anunțat că se înscrie în PSD. Veștile despre o posibilă înscriere a sa în Partidul Social Democrat circulau încă de săptămâna trecută. Surse din PSD au confirmat că Muntean a ajuns în ograda social-democrată. Contactat de ZHD, secretarul general al Organizației Județene a PSD Hunedoara, Emil Rîșteiu a declarat că la filiala județeană nu a ajuns încă nicio adeziune a lui Mircia Muntean. „Nu există o adeziune semnată de Muntean care să fie înregistrată la organizația județeană. Nu exclud posibilitatea ca ea să fie la una dintre filialele locale și să ajungă la noi după câteva zile”, a spus Rîșteiu. Pe de altă parte, deputatul Cristian Resmeriță, care este președinte executiv al PSD Hunedoara, a declarat că anunțul de trecere a lui Mircia Muntean în grupul parlamentarilor social-democrați a fost făcut public în plenul Camerei Deputaților, de către Valeriu Zgonea. „A fost deja făcut anunțul. Probabil că o cerere va fi depusă ulterior la Organizația Județeană a PSD Hunedoara”, a afirmat Resmeriță.
Surse din interiorul PSD fac menţiunea că fostul primar al Devei şi-ar fi negociat funcţia de vicepreşedinte în cadrul organizaţiei PSD Deva. Există însă şi o altă variantă în care PSD va crea special pentru Mircia Muntean o funcţie de preşedinte executiv al organizaţiei din Deva a partidului.
Mircia Muntean a fost membru al PNL din anul 1990. Din 1996 și până în 2012 a fost primar al Devei. În 3 mai 2011 a fost exclus din PNL, iar o săptămână mai târziu s-a înscris în UNPR. În august 2012 a intrat în PDL, de unde a fost exclus de drept după ce în septembrie 2013 a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.