Complexul Energetic Hunedoara se află într-o situaţie economică dificilă, iar mulţi dintre angajaţii minelor şi termocentralelor din cadrul companiei se tem că îşi vor pierde locurile de muncă. În ciuda ploii mărute care a căzut în Petroşani, sute de oameni s-au strâns, sâmbătă, în centrul municipiului, pentru a-şi arăta nemulţuirile faţă de faptul că sunt ignoraţi în planurile legate de viitorul CEH. Acţiunea a fost organizată de Sindicatul Muntele din cadrul CEH.
„Motivul protestului este insolvența Complexului Energetic Hunedoara și drumul aproape sigur către faliment, în condițiile în care veniturile societății nu fost, sub nicio formă, mărite. Nu s-au găsit soluții la nivel guvernamental, iar evitarea falimentului se axează doar pe tăierea de drepturi salariale. Astfel, CEH poate lăsa în urmă peste 6.000 de șomeri, în câteva luni. Din păcate, nu toată lumea conștientizează pericolul pe care am încercat, de acum doi ani de zile, să-l arătăm opiniei publice. Nu cedăm la luptă. Oricând se poate face ceva, atâta timp cât este voință”, a afirmat Petru Nica, liderul Sindicatului Muntele.
La manifestaţia de protest s-au alăturat şi angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, precum şi reprezentanţi ai Cartelului sindical Alfa.
„Din punct de vedere tehnic, s-au făcut foarte multe greșeli ale conducerii administrative a CEH și ceea ce noi atragem atenția este că nu salariații trebuie să plătească greșelile făcute de administrație sau de decidenții politici, care n-au luat, la momentul oportun, anumite decizii”, a declarat Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa.
Minerii au solicitat Guvernului României să găsească soluţii urgente pentru ca locurile de muncă din companie să poată fi păstrate. „Vrem lămpaşe aprinse, nu mâini întinse!”, au scris participanţii la miting pe unele dintre pancartele afişate. De asemenea, în timpul marşului, a fost purtat un coşciug, pe care era inscripţionat „CEH”.
Complexul Energetic Hunedoara a solicitat anul trecut intrarea în insolvenţă, din cauza datoriilor de peste 1,2 miliarde de lei, înregistrate către furnizori şi către statul român. Peste 6.000 e oameni lucrează în cadrul CEH, la termocentralele Mintia şi Paroşeni şi în exploatările miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan.
Mărirea şi decăderea Văii Jiului
Valea Jiului a devenit cunoscută în întreaga Europă la mijlocul secolului al XIX-lea, o dată cu deschiderea exploatărilor de cărbune din Vulcan, Petroşani şi Petrila. Geologii străini erau uimiţi de impresionanta cantitate de cărbune din bazinul Văii Jiului. În următorii ani, zona a început să se dezvolte economic şi datorită migraţiillor masive de familii de români şi germani din Transilvania şi Bucovina, atrase de câştigurile din munca în zăcămintele carbonifere. Timp de mai bine de un secol, mineritul din Valea Jiului s-a aflat într-un progres aproape neîntrerupt, iar zona populată în trecut numai de familii de păstori a devenit una dintre cele mai urbanizate ale ţării. Declinul Văii Jiului s-a produs în preajma anului 1990. De atunci, în cele şase oraşe miniere din sudul judeţului Hunedoara, zeci de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă, iar mai multe mine au fost închise. Dacă în primii ani de la Revoluţie, în minele Văii Jiului lucrau peste 45.000 de oameni, în prezent au mai rămas circa 6.000 de mineri. În anii 1990-2000 au fost închise minele Câmpul lui Neag, Petrila Sud, Dâlja, Iscroni, Sălătruc, Valea de Brazi, Aninoasa şi Bărbăteni. Aproape 20.000 de mineri au cerut să fie disponibilizaţi numai între anii 1997 şi 1999. Au primit salarii compensatorii, iar sumele obţinute erau considerate la acea vreme drept mici averi. Mulţi dintre ei şi-au vândut apartamentele pe sume derizorii şi au plecat din Valea Jiului spre locurile natale: satele din Moldova, Oltenia, Dobrogea. În ultimul deceniu, populaţia din zonă a scăzut cu aproape 30.000 de oameni, ajungând la 140.000. Cifra reprezintă jumătate din cea a populaţiei Văii Jiului din 1990.
