Proiectul „WATMAN”, o investiţie la nivel naţional de 63 de milioane de euro, aduce în judeţul Hunedoara şase staţii de monitorizare a fenomenelor hidrografice extreme, staţii care – se estimează – vor reduce considerabil riscul la apariţia dezastrelor pricinuite de ape
Sistem informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor – Etapa I este un proiect prin care se pun bazele aplicării strategiei naţionale pentru managementul resurselor de apă, inclusiv a situaţiilor generate de fenomene hidrologice extreme, secetă, inundaţii, poluări sau accidente la sistemul de gospodărire a apelor.
Monitorizarea ploilor
Proiectul „Watman” îşi propune să întărească puterea de intervenţie în caz de inundaţii, dar şi îmbunătăţirea sistemului de alarmare şi avertizare a populaţiei din zonele afectate de inundaţii şi reducerea timpului de reacţie în vederea prevenirii efectelor inundaţiilor. În judeţul Hunedoara vor fi amplasate un numar de şase staţii automatizate. O staţie pentru mărirea gradului de siguranţă la barajul de la Cinciş şi patru staţii cu senzori pentru măsurarea precipitaţiilor lichide şi solide amplasate în localităţile Densuş, Cerbăl, Beriu şi Râu de Mori.
De asemenea va fi amplasată o staţie pentru măsurarea debitelor la folosinţe în municipiul Orăştie.
Informaţii în timp real
Autorităţile estimează că instalaţiile vor deveni funcţionale în cel mult un an de zile.
„Implementarea proiectului va avea un impact pozitiv considerabil asupra populației prin faptul că aproximativ 1,5 milioane de locuitori din zonele vulnerabile vor beneficia de informații, în timp real, privind evoluția și gestionarea fenomenelor hidrologice extreme, iar riscul de producere a acestora va fi diminuat cu 7% la nivelul celor 11 bazine hidrografice din România”, se arată într-un comunicat de presă emis de biroul de presă al Administraţiei Bazinală de Apă Mureş. (Marcel Bot)