Priorităţile Devei nu sunt ale primarului, ale Consiliului Local, ale unui partid politic sau ale unui grup de afacerişti, ci ale cetăţeanului.
Cum vremea asta aiurită, podidită de luminile vacanţei, ne învăluie pe toţi, începem astăzi aruncând o fugară privire de ansamblu peste oraşul aşezat la poalele Cetăţii. După care vom încerca să ne lămurim cu cei care consideră demersul nostru ca având cine ştie ce conspiraţie distructivă în spatele lui.
Cenuşiul de fiecare zi
Dincolo-de-bulevardul-electoral al Devei, oraşul respiră cu greu. De din vremea fostului primar, Mircia Muntean, reşedinţa judeţului Hunedoara a fost îngropată în beton, sufocată, „extinsă prin implozie”, dispărând, rând pe rând, mai toate oazele de verdeaţă de prin cartiere, mai toate zonele de repiraţie. În locul lor, s-a turnat beton, s-au pus dale, s-au ridicat sute de garaje – inclusiv înghesuite în dosul strâmt al blocurilor. Aşa se face că trăim într-un oraş prăfuit, în care, atunci când te apropii venind de te miri unde, intri abia respirând.
Acum, în reţeaua cenuşie de beton au rămas o mulţime de treceri strâmte, aproape sinistre printre blocuri, pe lângă case, locuri dominate de maşini unde copiii sunt nevoiţi să facă satelit în jurul tomberoanelor de gunoi, iar trotuarele, aleile au fost sfărâmate, fie de vreme – nu le mai repară nimeni de o mulţime de ani -, fie de lucrătorii care pun ţevi, cabluri şi alte minuni subterane şi lasă cicatrice adânci în urma lor.
Este adevărat că sunt şi locuri omeneşti, care au fost reparate, luminate, dar cu ele este altă poveste, sunt din alt film.
Ce e bun, nu-i rău… şi invers
După această introducere mai poetică, revenind la oile noastre din ultimele zile, trebuie să răspundem, astăzi, foarte scurt, unor critici. Ni s-a reproşat că suntem împotriva dezvoltării oraşului, că suntem cârcotaşi şi nu acceptăm să se modernizeze urbea, că avem ceva cu primarul, Primăria şi Consiliul Local. Nimic mai neadevărat.
Cititorii care ne urmăresc de multă vreme ştiu că am sprijinit mereu iniţiativele constructive ale Primăriei Deva, că am mediatizat investiţiile făcute, proiectele locale. O să o facem şi de acum încolo. Nu avem ţinte în persoane sau instituţii, ne interesează doar să discutăm cinstit, deschis despre priorităţile oraşului, care trebuie să fie priorităţile cetăţenilor, nu ale primarului sau ale Consiliului Local sau ale unui partid politic sau ale unui grup de interese de afaceri şi în nici un caz nu trebuie să se subsumeze strategiilor şi intereselor electorale.
Partea cinstită a lucrurilor
Punctual, am spus că nu e normal ca cetăţenii să trăiască în mizerie, în cartierele lor, proiectele fiind dirijate prioritar către buricul de bulevard al târgului. Am mai spus că Primăria nu bagă în seamă o mulţime de zone distruse din oraş, care ar putea fi reparate – nu aduse în secolul XXI, precum buricul târgului, măcar reparate – cu investiţii mici. Şi că sunt o mulţime de lucruri simple, pe care cetăţenii le sesizează de ani de zile, care pot fi corectate aproape fără niciun ban, doar cu bunăvoinţa edililor.
Aşa ar fi cinstit, în condiţiile în care municipalitatea lucrează cu banii cetăţeanului care îşi rupe picioarele în gropi, circulă prin piatră spartă, suportă duhoarea unor reziduuri pe care nu le adună nimeni, este forţat să piardă timpul ocolind după rutele hilare impuse de edili sau îşi rupe maşina de fiecare dată când trebuie să meargă undeva.
Exerciţiu de sinceritate economică pe buzunarul cetăţeanului
Tulburaţi de sumele imense care se adună când calculăm investiţiile „grandioase” realizate sau în derulare, să încercăm un exerciţiu „economic” mai la buzunarul cetăţeanului de cartier.
Cât costă un colac de beton care să ridice o gură de canal în care deveanul îşi rupe picioarele? Mult mai puţin decât o singură „ţâţă” din şirurile de limitatoare montate cu japca spre disperarea şoferilor care îşi rup maşinile.
Cât costă două mâini de var cu care pot fi luminate turnuleţele publicitare de prin oraş, care te fac să verşi când treci pe lângă ale? Cât costă să pui câţiva dintre cei care primesc ajutoare din banii devenilor să strângă mormanele de resturi vegetale uitate prin oraş, dacă serviciul cu pricina nu se lasă convins să o facă? Cât costă două roabe de bitum cu care să acoperi zone unde devenii îşi distrug încălţămintea umblând pe piatră spartă? Cât costă să repari câţiva metri de trotuar crăpat exfoliat şi năpădit de plante care au răzbit prin asfalt? Sau să pui la loc o trecere de pietoni, măcar din respect pentru oamenii bătrâni şi bolnavi care nu pot face atletism după mintea celor de la Primărie?
Cam astfel de întrebări pun cetăţenii, atunci când le pui în faţă problema priorităţilor pe care le au. Astfel de lucruri îi interesează pe deveni, cu mult mai mult decât schimbarea unor statui sau înlocuirea unor pietre ornamentale sau „regândirea” unor zone care puteau să mai aştepte multă vreme, înainte de a fi declarate priorităţi de rang zero.
Notă de capăt
Cam atât pentru astăzi. Am dorit să lămurim demersul nostru jurnalistic care nu are nimic visceral şi care, în mod ideal, ar trebui să reprezinte un ajutor pentru edili – sesizând problemele oraşului -, nicidecum un război pornit de „cârcotaşii jurnalişti”. Lăsăm, totuşi, şi astăzi, imagini care să susţină şi bunele noastre intenţii, şi realitatea oraşului necosmetizată înainte de alegeri.