1.8 C
Deva
duminică, decembrie 8, 2024

News alert! Dispărut în Parâng, descoperit mort într-o râpă!

Sfârşit tragic pentru un bărbat din Petroşani dat dispărut încă din luna mai de soţia lui. A fost găsit mort într-o râpă din zona Izvorul, din Parâng.

Salvamontiştii din Petroşani au fost cei care au recuperat trupul neânsufleţit al bărbatului, care va fi autopsiat pentru a se stabili cauza decesului. “Noi am fost solicitați pentru a-l recupera. L-am găsit în zona Izvorul, sub tunelul de aducțiune a apei din Polatiște. A fost o zonă destul de dificilă, pentru că o viitură de apă l-a  purtat până înspre o cascadă și era o pantă destul de abruptă și a fost dificilă intervenția”, a declarat Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Petroşani. Ore în şir s-au chinuit salvatorii montani să recupereze trupul bărbatului pentru a-i recupera trupul neînsufleţit, zona fiind extrem de accidentată.

În data de 15 mai, Ion Stroescu, în vârstă de 70 de ani, din Petroşani, a plecat în zona Izvorul din Parâng, dar a dispărut fără urmă. Soţia sa a intrat în panică în momentul în care bărbatul nu s-a mai întors acasă şi i-a alertat pe poliţiştii hunedoreni.

Trupul acestuia a fost transportat la Medicina legală în vederea efectuării necropsiei.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/