Lucian Bogdănescu a fost prezentat luni, 24 august, instanţei Tribunalului Hunedoara cu propunere arestare preventivă. Bărbatul, din Orăştie, a fost acuzat că şi-a incendiat fosta soţie. Femeia a ajuns în stare gravă la spital, iar autorul agresiunii este anchetat pentru infracţiuni grave.

“Instaţa a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, şi în consecinţă a dispus arestarea preventivă a inculpatului Bogdănescu Lucian, reţinut în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Poliţiei Deva, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24 august 2015 şi până la data de 22 septembrie 2015, pentru tentativă la omor calificat, Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a informat Tribunalul Hunedoara.

Fosta soţie a hunedoreanului a trecut prin momente de groază. Duminică dimineaţă, în jurul orei 8:00, femeia a fost găsită pe o alee pietonală din apropierea Străzii Unirii, din Orăştie, cu hainele cuprinse de flăcări.

“La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare, care a stabilit că victima, în vârstă de 42 de ani, plecată la muncă temporară în Germania, a fost incendiată de fostul soţ, un bărbat în vârstă de 46 ani, plecat şi el în Germania, la muncă, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi şi a divorţului înregistrat în urmă cu un an, ambele persoane venind temporar acasă, în Orăştie, pentru a-şi petrecere concediul de odihnă”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.