8.8 C
Deva
sâmbătă, mai 18, 2024

O femeie din Deva a fost tâlhărită de doi tineri

Un incident grav s-a petrecut, duminică seara, în Deva. O femeie în vârstă de 60 de ani, din municipiul Deva, în timp ce se deplasa spre locuință, în momentul în care a ajuns la intersecția străzilor Carpați cu Dacia, a fost acostată din spate de o persoană necunoscută, care i-a smuls poșeta, după care a părăsit locul faptei în fugă.

„La scurt timp de la primirea sesizării, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au efectuat o acţiune în urma căreia au depistat un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Brașov, presupus autor al faptei, care a fost reţinut pe baza de ordonanță, pentru 24 de ore. În cadrul aceleiași acţiuni, poliţiştii  au mai reţinut şi un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Deva, cu privire la care au stabilit că a participat la comiterea  infracțiunii de tâlhărie calificată, în calitate de  instigator”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Cei doi au fost prezentați magistraţilor Judecătoriei Deva, în vederea luării măsurilor legale.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/