Sute de deveni au luat parte la prima paradă cultural artistică organizată în oraşul de la poalele Cetăţii. Atmosfera a fost una de sărbătoare pe tot traseul defilării. Locuitotii care nu au aflat de evenimet au ieşit pe balcoane, uimiţi de coloana pestriţă care defila pe sub ferestrele lor
Parada “Millenium” care a avut loc sâmbătă după amiaza a atras sute de locuitori. În ciuda temperaturilor foarte ridicate, în penultima zi a “Serbărilor Devei”, centrul oraşului a devenit extrem de animat după ora 16. Devenii, au venit în număr mare să asiste la primul eveniment de acest fel din municipiul de la poalele Cetăţii.
Parada care străbate secolele
Parada a reprezentat elementul nou şi spectaculos al Serbărilor, cu atât mai interesant cu cât organizatorii au intenţionat să adune crâmpeie reprezentative ale acestei zone, de-a lungul a mai multor secole. Peste 400 de persoane a numărat coloana care defilat pe străzile oraşului pe traseul Piaţa Victoriei – Poşta Veche-Deva Mall, Catedrala Episcopală – Consiliului Judeţean Hunedoara cu punctul terminus Piaţa Unirii. “Parada “Millenium” pentru că străbate secolele. Simbolic, plecând de la daci şi romani, cavaleri medievali, Renaştere, maşini de epocă, motociclişti – din Antichitate şi până în Modernitate – prin cele trei stiluri, Gothic, Renascentist, Seccesion am vrut să branduim zilele Devei. Oamenii trebuie să ştie că în acest fel s-a trăit în Deva în cursul sutelor de ani. A fost o paradă colorată, până la urmă totul a ieşit bine, sperăm să le placă şi devenilor, spune Alexandru Gruian, directorul adjunct al Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva, unul dintre organizatorii paradei.
Deva, cu vizitatori din alte timpuri
Dacii îmbrăcaţi în ţinută de luptă, au defilat sub stindardul cu cap de lup, iar cuceritorii romani din Legiunea a V-a Macedonică nu au “arătat” greutatea celor peste 30 de kilograme, reprezentate de îmbrăcămintea unui luptător roman, din timpul celor două războaie dacice. Cavalerii medievali, domniţe, menestrei şi bufonul Castelului de la Hunedoara au schimbat timp de aproape o oră străzile din oraş, reînviind vremuri demult apuse.
Partea “motorizată” a Paradei fost deschisă de Fanfara elevilor din Szigetvar, care au interpretat cântece pe tot traseul parcurs. 12 maşini de epocă care fac parte din “Clubul Vehiculelor de Epocă” din Bucureşti au fostul următorul punct de atracţie pentru spectatori, cea mai veche maşină din colecţia adusă la Deva fiind un Ford T din 1914. Trăsura Barocă de la conacul Archia, a reprezentat unicul vechicul tras de cai adevăraţi, în timp ce din spate răsunau miile de cai putere ai motocicliştilor încolonaţi frumos la paradă. Peste 100 de motocicliştii călare pe două roţi au făcut senzaţie pe străzile din Deva, încheind Parada “Millenium”.
[wzslider autoplay=”true” transition=”‘slide'”]
[box border=”full”] Luptă rezultată cu patru copci
După ce parada “Millenium” a ajuns în Piaţa Unirii, atât dacii şi romanii, cât şi cavalerii din Ordinul de Hunedoara şi-au arătat iscusinţa în mânuirea armelor. Dacii au făcut spectacol, spre deliciul publicului, reuşind după câteva runde să învingă legionarii romani. În schimb, un tânăr scutier din Ordinul Cavalerilor din Hunedoara a fost rănit în cadrul luptelor demonstrative. Rana destul de adâncă, de la o sabie care a ricoşat din scut, a necesitat patru copci. Tânărul scutier nici nu a vrut să audă de îngrijiri medicale, dar colegii lui l-au convins că este spre binele lui să se lase examinat de paramedici.[/box]
[box border=”full”] Maşina Regelui, la Deva
Maşinile de epocă care au defilat în parade au adunat în jurul lor o grămadă de pasionaţi. Devenii au cerut informaţii de la deţinători şi chiar s-au fotografiat alături de maşinile de lux de la începutul secolului XX. Toate cele 12 maşini au fost aduse la Deva pe paltformă şi fac parte din “Clubul Vehiculelor de Epocă” din Bucureşti. *Cea mai veche maşină de epocă care a defilat prin oraş, aparţine unei familii nemţeşti din Bucureşti şi a împlinit în acest an, 100 de ani de la data fabricaţiei. Adrian Dumitru, cel care are grijă de automobil spune că cu toate că are o vâstă venerabilă Fordul T se ţine destul de bine, dar pe distanţe mici. *Alexandru Neughebauer, actualul proprietar al automobilului marca Aero, model ‘30 e mândru de automobilul său, cu atât mai mult cu cât ea a aparţinut Regelui Mihai. Modelul fabricat în Cehia a fost trimis ca dar din partea pre;edintelui Cehiei de atunci,pentru Regele Mihai. Automobilul a intrat în familia ploieşteană în 1950, ca moştenire. De cel puţin şase ori pe an, maşinuţa iese la plimbare, facând senzaţie la parade ale maşinilor de epocă, în diverse colţuri ale ţării. *Chrysler Primer, an de fabricaţie 1938, a fost folosit ca taxi până în 1975, când a intrat în posesia celui de-al doilea proprietar. Bucureşteanul Gheorghe Anghel deţine trei maşini de epocă, dar Primerul a fost maşina de suflet cu care a circulat zi de zi, până când s-a pensionat.[/box]
[box border=”full”] Strămoşii “reconstituiţi” de pasionaţii de istorie
Dacii şi romanii “Terra Dacica AEterna” au fost printe cei mai admiraţi de public, dar şi de copii, care au privit luptele demonstrative cu sufletul la gură. Însă, în spatele spectacolului stau ani şi ani de muncă, atât pentru fabricarea costumelor şi a armelor, cât şi pentru deprinderea meşteşugului mânuirii acestora. “Luptele au în spate ani de muncă şi de antranament, iar colegii noi, preiau din mers. Şi pentru costume se lucrează foarte mult. Încercăm să refacem cam totul, după cum era în Antichitate”, spune Marius Barb, pe numele “de scenă” Daos, infanterist greu dac. “De fiecare dată când am avut reprezentaţii în Deva am fost impresionat de publicul de aici. Trăieşte istoria din plin”, spune şi Cătălin Gogan, vicepreşedinte al Asociaţiei “Terra Dacica AEterna” pe numele de roman, Caius Iulius Certus, centurion al Legiunii a Cincea Macedonică.[/box]