11.4 C
Deva
vineri, aprilie 25, 2025

Ploile abundente au învolburat apele

Ploile abundente au dus la creşteri semnificative ale debitelor apelor din Valea Jiului, dar, din fericire, nu s-au atins cotele de atenţie.

inundatii-27187Este în continuare cod portocaliu hidrologic pe cursurile de apă din Valea Jiului, iar reprezentanţii Sistemului Hidrotehnic Independent Petroşani din cadrul Administraţiei Bazinale de Apa Jiu Craiova sunt cu ochii pe cursurile de apă. „Am avut creşteri de nivel de 30 – 40 de centimetri, dar nu s-au înregistrat depăşiri ale cotelor de atenţie”, a declarat Sorin Corici, reprezentantul SHI Petroşani. Acesta spune că în vest, pe zona Câmpu lui Neag, s-au înregistrat precipitaţii chiar şi de 55 de litri/ mp, dar din fericire cotele apelor sunt mult sub nivelul de atenţie. Zona Văii Jiului este în continuare pe cod galben de precipitaţii şi cod portocaliu hidrologic, aşa că reprezentanţii SHI sunt în continuare cu ochii pe toate cursurile de apă, fie că vorbim despre pâraie, ori despre torenţi.

Reamintim că Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare de cod portocaliu de inundaţii începând de miercuri, ora 9,00, până vineri, la 18,00, în patru judeţe din sud-vestul ţării, printre care şi judeţul Hunedoara. Vizaţi sunt şi afluenţii Râului Jiu din judeţul Hunedoara, aşa că factorii responsabili şi-au luat toate măsurile de prevenire a unor posibile inundaţii.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/