-1.3 C
Deva
marți, decembrie 5, 2023

Analiză: PC, UNPR, PP-DD – partide satelit

Deși s-au aflat în alianță cu PSD, Partidul Conservator și UNPR au contat extrem de puțin în campania pentru alegerile europarlamentare în județul Hunedoara. PC deține postul de primar al municipiului reședință de județ.

Cele în jur de 5.400 de voturi obținute de PSD+UNPR+PC au fost câștigate politic, pe trendul crescător al PSD și prea puțin pentru că Petru Mărginean este și președintele Organizației Județene a PC. De când este primar, Mărginean se ocupă extrem de puțin de politică. În celelalte localități ale județului, Partidul Conservator se menține în cota națională a partidului, iar dacă ar fi candidat separat, această formațiune politică nu ar fi trecut de 2 – 3 la sută. Deocamdată, PC se află într-o alianță și oricum și dacă pleacă din această construcție politică nu cred că va putea emite pretenții la prea multe posturi în administrație în 2016. Singurul aflat în situația de a decide ce va face din 2016 e Petru Mărginean. Nu cred că va lua o hotărâre până în apropierea localelor.

Nici la UNPR situația nu este mult diferită de cea de la PC. Partidul nu a trecut niciodată printr-un test electoral de unul singur, ci doar în alianță. În plus, în județul Hunedoara liderii au fost și membri ai PSD (Mihail Rudeanu, Haralambie Vochițoiu și Ioan Vălean, de exemplu). Scorul mare de la Geoagiu, de pildă, a fost clar obținut de către primar, și nu de UNPR. Nu cred că în județul Hunedoara UNPR ar putea să obțină un rezultat mai mare 3 la sută în cazul în care Uniunea ar decide să se supună în 2016 unui examen electoral. E clar că o ruptură la centru va trimite și UNPR în istorie. În asemenea condiții, progresiștii hunedoreni nu pot decât să își vadă de posturi (cei care le au) și să aștepte semnalul de la conducerea centrală.

PP-DD a obținut un rezultat neașteptat în 2012 în județul Hunedoara, atât la locale, cât și la parlamentare. Partidul s-a prăbușit de la 15 la sută la sub 5 la sută, după ce televiziunea lui Dan Diaconescu a fost închisă. În județul Hunedoara, PP-DD a decis să facă majoritate în Consiliul Județean cu PNL și PDL și, probabil, același lucru se va întâmpla și la Deva, și la Hunedoara. Nu cred că PP-DD va supraviețui alegerilor locale din 2016 și, cu siguranță, parte dintre membrii de acum ai acestei formațiuni politice se vor regăsi în alte partide în 2016.

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/