Deputatul liberal Eleonora – Carmen Hărău a adresat 29 de întrebări și interpelări unor membri ai Cabinetului Ponta. Cam toate dintre ele au vizat lucruri punctuale. A gafat o singură dată, într-un comunicat de presă făcând o paralelă între evenimentele din Turcia și ceea ce s-ar putea întâmpla în municipiul Hunedoara.
Și Monica Iacob Ridzi (PP-DD) s-a adresat de 24 de ori cu diverse întrebări membrilor Guvernului, multe dintre acestea fiind legate de mineritul din Valea Jiului. A preocupat-o și soarta turismului, spunând că – „În popor, există o vorbă potrivit căreia degeaba ai o vacă bună de lapte, dacă aceasta dă singură cu piciorul în vadra plină cu smântână. Dacă atunci când a venit vorba despre întrebări și interpelări a fost extrem de rezonabilă, Natalia Intotero (PSD) a fost ceva mai artistă atunci când a intervenit în plen sau a făcut declarații politice. Iată doar câteva dintre ele: „A reînviat «garda pretoriană»?”, „Fata lu tata, iar bate cu băţul-balta…”, „Să scăpăm România de doctorii Mengele!”, „Criminalul revine mereu la locul crimei?”, „Umbra lui Boc. La guvern”. Ex-pedelistul Mircia Muntean, exclus automat din partid după sentința pe fond în dosarul său, vorbea de la tribuna Parlamentului despre modificarea Constituției „în favoarea unui guvern care apără corupţi şi penali”. În rest, Muntean s-a ocupat de amănunte legate de înscrierea în clasa pregătitoare.
Laurențiu Nistor (PSD) n-a adresat întrebări Guvernului, dar a vorbit în plen și a scris despre „Locul întâi la exportul de mahala”, „Portocaliii europeni ar trebui vaccinaţi cu nişte ruşinică”, „Băsescu şi coreenii”, „Se bat calicii pe ceaunul gol”, „Lazăre, vino afară!” etc.
Cristian Resmeriță (PSD) a avut de adresat opt întrebări unor miniștri și a vorbit de patru ori în plen. Cam toate au avut ca temă mineritul din Valea Jiului.
Bogdan Țîmpău nu a întrebat nimic și a vorbit în plen de 3 ori, semn că a cam înțeles că e mai bine să taci decât să bați câmpii cu grație cu orice prilej.