Au fost persoane importante. Au condus comunități. Au fost aleși sau numiți. Au jucat roluri importante în viețile noastre. Ce fac astăzi? Cu ce se ocupă? Ziarul Hunedoreanului vă răspunde la aceste întrebări.
Remus Mariș a fost primarul municipiului Hunedoara în perioada 1992 – 2004. A condus orașul în perioada în care s-a decis privatizarea fostului combinat siderurgic. A pierdut alegerile în 2004, a fost o perioadă consilier local, a încercat să revină în politică, dar nu a mai reușit. Acum este pensionar și locuiește tot în Hunedoara.
Nicolae Schiau a câștigat mandatul de primar al Hunedoarei în 2004. A pierdut în 2008, a ajuns în Consiliul Local, de unde s-a retras. A fost mazilit din politică tocmai de către cei pe care i-a promovat și ajutat. A încercat să revină în fruntea orașului, dar s-a clasat pe locul al patrulea în preferințele hunedorenilor la alegerile locale din 2012. Este pensionar și locuiește tot în Hunedoara.
Ovidiu Hada a ajuns primarul Hunedoarei în 2008. În cele din urmă s-a dovedit că întoarcerea sa în România i-a adus doar ghinion. Dacă pierdea atunci alegerile, astăzi era un om liber. Așa, el se află în detenție la Penitenciarul Bârcea Mare, după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare. El mai este inculpat într-un dosar, în care este acuzat tot de fapte de corupție.
Nicolae Timiș a condus orașul Hațeg din 2004. Din păcate pentru el, și-a manageriat greșit cariera, întrând în cursa electorală pentru mandatul de deputat, rămas vacant în urma decesului fratelui său. A plecat din PNL, a ajuns la PSD, dar în 2012 a pierdut alegerile. A fost o vreme consilier local, dar a renunțat. Acum e doar membru PSD.
Florin Oancea a fost viceprimar al Devei începând cu 2004. A făcut parte din echipa care a muncit în locul primarului Mircia Muntean. A intrat în conflict cu acesta, l-a învins la șefia PNL Deva, a pierdut între timp postul de viceprimar. Nu a putut înghiți faptul că nu a fost nominalizat drept candidat la Primăria municipiului Deva în 2012. A părăsit PNL, a candidat ca independent și a pierdut. Acum se ocupă de afaceri și locuiește în Deva. Foștii săi colegi de partid îi mai fac cu ochiul din când în când, declarând că îl așteaptă să se întoarcă în politică.