Liberalul a ocupat unul din cele două posturi vacantate la consiliul Judeţean Hunedoara. Aleşii PSD contestă validarea mandatului preluat de Cosmin Joiţoiu pe motiv de integritate. „Parlamentul” judeţean urmează să valideze luna viitoare şi cel de al doilea mandat rămas liber.
De câteva luni bune, Consiliul Judeţean Hunedoara funcţionează cu 31 de consilieri, după ce doi liberali – Cosmin Costa şi Tiberiu Balint – şi-au pierdut mandatele înainte de termen.
PSD contestă mandatul
În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, Cosmin Joiţoiu a reluat unul din posturile vacante, însă aleşii PSD au contestat desemnarea liberalului pe motiv că ar fi în stare de incompatibilitate, Joiţoiu fiind şi director al Agenţiei de Dezvoltare Economco-Socială a Judeţului Hunedoara. „Considerăm că noul consilier judeţean nu şi-a clarificat situaţia juridică. Noi credem că este ori incompatibil, ori în conflict de interese, întrucât este directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională şi nu ne miră că în Consiliul Judeţean se aduc consilieri care sunt şi salariaţi ai Consiliului Judeţean. Că mai avem astfel de cazuri. Noi credem că funcţiile politice şi funcţiile administrative trebuie separate pentru a fi corecţi”, a spus Ioan Şaier, porta-voce a grupului de consilieri judeţeni PSD.
„Mă bucur că mă alătur unei echipe de profesionişti, aceea a Partidului Naţional Liberal, şi mi-aş dori să particip la continuarea proiectelor în derulare şi implementarea noilor proiecte. Îmi doresc, totodată, în puţinul timp care mi-a rămas din actualul mandat de consilier judeţean, să contribui la susţinerea şi promovarea proiectelor destinate tinerilor, având în vedere vârsta pe care o am”, Cosmin Joiţoiu, Consilier judeţean PNL
Joiţoiu nu se teme de ANI
În replică, preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, a explicat contestatarilor că Joiţoiu are la dispoziţie 15 zile să opteze pentru una din funcţii sau chiar să ignore avertismentul dacă el consideră că legea îi permite. „Incompatibilitatea şi conflictul de interese sunt chestiuni ce ţin strict de fiecare în parte, e o problemă personală a fiecăruia dintre noi, şi fiecare răspunde pentru deciziile luate”, a spus preşedintele CJ Hunedoara. De asemenea, Cosmin Joiţoiu este de părere ă legea îi permite să deţină ambele funcţii. „Am verificat textul legii şi personal nu văd o incompatibilitate. Bănuiesc că sunt instituţii abilitate în acest sens şi – dacă va fi cazul – îşi vor spune punctul de vedere în legătură cu acest subiect ridicat în şedinţă”, a declarat noul consilier judeţean. În replică aleşii PSD spun că se gândesc serios să conteste mandatul liberalului Cosmin Joiţoiu.
Bătaie pe postul lui Costa
Discuţii au fost şi pe faptul că locul lui Cosmin Costa nu a fost ocupat. Consilierii din opoziţie revendică postul şi spun că rezerva lui trebuie să fie recrutată de pe listele Uniunii Social Populară, fiindcă a fost ales ca membru al Uniunii Naţionale pentru Progresul României. De partea cealaltă, liberalii susţin că postul li se cuvine pentru că, la migraţia ordonată de Guvernul Ponta, Costa a trecut la PNL, iar în momentul pierderii mandatului era în grupul noului Partid Liberal. Adrian David a ales să solicite clarificări la Autoritatea Electorală Permanentă, urmând ca în funcţie de răspunsul primit să fie validat un nou consilier judeţean în şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii august.



