DEMISIE ÎN CJ HUNEDOARA. Laurenţiu Nistor: „L-aş lua pe Popa (PNL) ca să îmi bat joc de liberali”

Liberalul Ovidiu Popa şi-a anunţat demisia din Consiliul Judeţean Hunedoara. Anunţul a fost făcut la sfârşitul şedinţei ordinare de miercuri, 30 august 2017, şi a surprins pe toată lumea. Consilierul judeţean PNL Ovidiu Popa a invocat, sec, motive personale şi a promis că va oferi mai multe detalii după ce-şi va depune şi demisia din partid, gest ce ar urma să se producă pe parcursul zilei de joi. Demisia liberalului a fost regretată de Mircea Bobora (PSD), preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, iar preşedintele Laurenţiu Nistor spune că l-ar transfera pe Popa la PSD, aşa, ca să îşi bată joc de liberali

„Mâine îmi voi depune demisia din Consiliul Judeţean şi din PNL. Sunt motive personale, nu vă pot detalia acum. Voi explica ulterior, dar nu voi renunţa la politică. Sunt tânăr şi sunt motivat”, a declarat Ovidiu Popa.

Demisie-surpriză pentru PNL

Colegii săi de partid au fost luaţi prin surprindere. Ovidiu Popa trebuia să ia poziţie faţă de modul în care au fost selectate pentru reabilitare drumurile judeţene cu potenţial turistic ridicat. În opinia liberalilor,  executivul Consiliului Judeţean a omis o parte din drumuri doar pentru că în zonă sunt aleşi primari PNL. Cu puţin înainte de şedinţă, Ovidiu Popa a transferat sarcina consilierului Florian Toma, fără să explice motivul pentru care refuză să se implice. „Ca lider de grup al consilierilor PNL pot să vă spun ce se întâmplă din punct de vedere administrativ, în rest nu pot să vă spun care sunt motivele personale ale consilierilor”, a declarat Vetuţa Stănescu, liderul de grup PNL din CJ Hunedoara, vizibil surprinsă de anunţul făcut de Ovidiu Popa.

Reacţia surprinzătoare a liderilor PSD

Gestul liberalului a fost regretat de adversarii politici din PSD. „Demisia lui Ovidiu Popa pe mine m-a surprins şi, mai mult decât atât – v-o spun foarte deschis, chiar dacă e penelist – regret că a demisionat pentru că e un specialist într-un domeniu (drumuri şi poduri, n.red.) în care avem nevoie să strângem lângă noi toţi specialiştii”, a declarat Mircea Bobora (PSD), preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Faptul că Popa a anunţat că nu renunţă la politică a alimentat supoziţia că va trece la PSD, cu atât mai mult cu cât liberalul este consătean (din Şoimuş) cu preşedintele social-democraţilor din judeţul Hunedoara. „Vă spun foarte cinstit că nu am discutat niciodată despre aşa ceva, dar l-aş lua la PSD, aşa, ca să îmi bat joc de penelişti şi să-i bag puţin în fibrilaţii”, a spus, pe un ton jovial, Laurenţiu Nistor.

Ovidiu Popa a intrat în Consiliul Judeţean pe lista PNL (locul 13), în urma alegerilor din iunie 2016 şi era la primul mandat de consilier judeţean. Următorul pe lista electorală a liberalilor este Nicolae Chirilă.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente