Reprezentanţii administraţiei judeţene şi locale din Hunedoara fac lobby la ministrul Culturii, Daniel Barbu, pentru ca la următoarea rectificare bugetară efectuată în acest an, ministerul pe care acesta îl conduce să aloce fonduri pentru restaurarea unor monumente istorice importante din punct de vedere turistic.
Ministrul Daniel Barbu a venit joi în judeţul Hunedoara, unde a fost invitat să viziteze mai multe obiective turistice: cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, Castelul Corvinilor, situl fostei colonii daco-romane de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi bisericile de piatră din Ţara Haţegului.
Aflat în vizită la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, Daniel Barbu a declarat că Ministerul Culturii finanţează proiectele de cercetare arheologică din sit, care vor fi demarate în perioada următoare, însă cheltuielile de administrare şi de îngrijire ale cetăţilor dacice rămân în seama Consiliului Judeţean Hunedoara. „Am constat o îmbunătăţire a situaţiei sitului de la Sarmizegetusa Regia, de când a intrat în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Ei s-au implicat cu mai multă pasiune decât am putut să o facem noi, de la Bucureşti. Deocamdată Sarmizegetuza Regia beneficiază de finanţare, pentru acest an, de la CJ Hunedoara”, a spus Daniel Barbu.
Una dintre cele mai grave probleme întâmpinate de turiştii care vor să viziteze fosta cetate dacică de la Sarmizegetusa Regia o reprezintă starea foarte proastă a drumului de acces. Însă şi acest lucru va fi remediat sub administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara.
„Cel mai important lucru pentru noi e să modenizăm infrastructura rutieră. Drumul spre Sarmizegetusa Regia ne va costa o groază de bani, dar începând de anul viitor va fi modernizat, prin asfaltare”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara.
Castelul, aproape de un dezastru
În schimb, potrivit ministrului, la sfârşitul acestei luni vom şti care este valoarea fondurilor pe care ministerul o va aloca pentru intervenţiile de urgenţă la Castelul Corvinilor. „Castelul are nevoie de o investiţie majoră. Fondurile alocate pentru castel nu sunt substanţiale, ci doar ca să împiedice un dezastru. Există speranţe ca la următoarea rectificare bugetară să fie alocate fonduri pentru intervenţii mai de substanţă, nu doar pentru conservarea şi limitarea dezastrului”, a adăugat ministrul Daniel Barbu.
Chiar dacă în acest an, pentru administrarea cetăţilor dacice din munţii Orăştiei nu vor fi alocate fonduri de la Ministerul Culturii, Daniel Barbu a declarat la Sarmizegetusa Regia că ministerul va colabora cu Consiliul Judeţean Hunedoara pentru transformarea zonei cetăţilor dacice şi a sitului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa într-un parc arheologic.