Fostul ministru al turismului, Elena Udrea, s-a declarat dezamăgită de faptul că Guvernul Ponta nu mai pune preţ pe turism. La Petroşani, Udrea a declarat că turismul este singura alternativă viabilă de dezvoltare a Văii Jiului.
După ce s-a întâlnit cu primarii din Valea Jiului, care continuă să i se adreseze cu apelativul „doamna ministru”, Elena Udrea a declarat că este decisă să ceară Guvernului să dea voie edililor să folosească fonduri europene pentru a finaliza investiţiile în turism. „O să cer Guvernului, dacă nu este în stare să găsească fonduri pentru a termina investiţiile în turism, măcar să dea voie să se folosească fonduri europene. Înţeleg că nu au mai trecut în POR bani europeni pentru proiecte turistice, aşa cum era în vremea în care lucram la proiectul pentru Parâng”, a declarat fostul ministru al Turismului. În Valea Jiului au fost demarate trei proiecte de dezvoltare a domeniilor schiabile, în Parâng, Pasul Vâlcan şi Straja. Pentru ultimele două s-au realizat două telegondole pentru transportul turiştilor în staţiunile montane, iar în Parâng proiectul a început chiar cu dezvoltarea domeniuluis chiabil. Între timp, însă, finanţarea a fost stopată, iar lucrările stagnează ori merg foare greu şi strict din resursele proprii ale administraţiilor locale. Elena Udrea crede că s-a ajuns la această situaţie pentru că Guvernul Ponta priveşte turismul drept un moft şi nu şansă reală de dezvoltare a unor localităţi, cum sunt cele din Valea Jiului puternic afectate de restructurarea mineritului. „Este trist că nu se înţelege de către actualul Guvern că Valea Jiului se poate dezvolta economic cu alternativa turismului. Dacă mineritul este în impas, s-au pierdut foarte multe locuri de muncă în acest domeniu, este evident că trebuie găsită o alternativă, iar asta ar putea să fie în turism. Există un potenţial natural foarte mare aici pentru turismul de iarnă. Din păcate, nu s-au mai alocat fonduri de către actualul Guvern, dimpotrivă înţeleg că s-au făcut tot felul de controale tematice de către Corpul de Control al Primului Ministru, se pun beţe în roate, dar nimic constructiv. Oamenii aceştia din Valea Jiului au nevoie de locuri de muncă, au nevoie să trăiască, să câştige bani de undeva. Domnul Ponta, tot ce poate să facă este să mai promită 10 lei la pensii şi la salarii, dar în acelaşi timp nu reuşeşte să dea locuri de muncă nici tinerilor de aici din Valea Jiului, nici celor care au rămas fără locuri de muncă pentru că s-au închis minele. Este un dezastru din punct de vedere economic. Nu există nicio soluţie în viziunea acestui guvern. Nu este important turismul pentru ei, nici măcar nu pot să spun că o fac politic pentru că au luat banii de peste tot, inclusiv de la primari PSD. Pentru ei turismul este un moft”,a declarat Udrea.
Cea mai frumoasă staţiune necunoscută
Potrivit estimărilor făcute înainte de demararea acestor proiecte, dezvoltarea turismului ar duce la crearea a mii de locuri de muncă, inclusiv în industria conexă. Iar Valea Jiuluia fost binecuvântată în ceea ce priveşte frumuseţile naturii, însă acestea nu sunt fructificate la adevărata valoare. În 2012, Staţiunea Straja a fost declarată cea mai frumoasă staţiune montană necunoscută, iar în perioada sezonului de iarnă strânge în fiecare week-end mii de turişti. „Dacă ar fi atâta inteligenţă şi atâta bunăvoinţă la Guvernul Ponta, încât să se termine proiectele de turism începute, am putea avea în Valea Jiului oameni care să câştige din aceste activităţi economice de turism. Dacă aş fi ministru, aş termina tot ce am început, aş termina domeniul schiabil care uneşte Vulcanul cu Straja şi care se vroia cel mai mare domeniu schiabil din România, aş sprijini primarii să ajute pe cei care vor să dezvolte activităţi în turism să îi inveţe cum să facă”, a mai spus Elena Udrea.
Udrea nu a mai fost în Valea Jiului de câţiva ani şi spune că zona este neschimbată, din păcate. Nu a văzut nicio evoluţie, însă nu a uitat să menţioneze că Valea Jiului îi este dragă şi că pentru oamenii de aici încă se poate face ceva constructiv.