Între cei doi a existat o relaţie de subordonare, fostul director de la Combinat şi Marmosim fiind omul de încredere al ex-primarului Capitalei
Au trecut vremurile în care era mare mândrie să fii catalogat drept băsist. Nu mai găseşti, cel puţin în judeţul Hunedoara, pentru că PMP, care, oficial, îl sprijină pe Băsescu, nu prea contează în peisajul local, politicieni care să se fălească cu asta, iar pozele cu fostul şef al statului au dispărut de birourile primarilor. Chiar şi magistraţii şi jurnaliştii, care îl susţineau pe Traian Băsescu, ce-i drept mai cu fereală decât şefii de deconcentrate, de exemplu, nu mai sunt la deloc vocali.
Videanu, la răcoare
De altfel, mulţi dintre aceştia, au adoptat o tactică marinăreasco-pescărească, dându-se la fund. Legătura lui Băsescu cu familia Iacob-Ridzi era de notorietate, dar după scandalul EBA, în care soţia primarului din Petroşani, a fost condamnată, într-o primă instanţă, la cinci de închisoare cu executare, judecata fiind pe rol, relaţiile au încetat definitiv, fostul chiriaş de la Cotroceni şi mezina acestuia părând a nu-i mai cunoaşte pe cei care le-au fost prieteni. Apoi cel mai important pion al lui Traian Băsescu din judeţul Hunedoara, patronul de la Marmosim Simeria, Adriean Videanu, a fost arestat zilele trecute. Videanu, cunoscut ca şi cel mai apropiat personaj de Traian Băsescu, i-a succedat acestuia în funcţia de Primar General al Capitalei, remarcându-se cu „borduriadele” făcute cu materiale de la firma administrată de soţia sa. Din punct de vedere politic, după ce a fost, în mai multe rânduri, ministru în diferite guverne, Videanu se dăduse la fund, rămânând, totuşi, preşedinte al PDL Bucureşti. Arestat preventiv 30 de zile, într-un dosar în care mai sunt private de libertate şi alte nume cunoscute din politica peisajul public românesc, unele cunoscute ca apropiate de Traian Băsescu, Adriean Videanu şi-a dat demisia din funcţiile politice pe care le mai deţinea. Presa centrală relatează că, la puţin timp de la arestare, soţia fostului demnitar a fost în vizită la Bebe Ionescu, cuscrul lui Traian Băsescu, şi apoi l-ar fi sunat Adrian Videanu, spunându-i: „Ti-am trimis franzelă proaspătă, caldă. Adună-ţi gândurile, tu trebuie să stai liniștit”. Apoi Mioriţa Videanu l-a vizitat şi pe fostul preşedinte, iar SPP-iştii au ţinut-o la poarta Vila Lac 3, şi a ieşit îngândurată de acolo, cam după o oră. Nici nu-i de mirare, pentru că Băsescu declarase, interior, că nu comentează acuzaţiile care i se aduc Elenei Udrea, catalogată mult mai apropiată de ex-preşedinte decât Adriean Videanu.
Pogea, metamorfozare subită
Strâns legat de numele lui Videanu este şi cel al lui Gheorghe Pogea. Cel din urmă a rămas în memoria hunedorenilor prin închiderea fluxului primar de la Combinatul Siderurgic din municipiul de pe Cerna, când era managerul colosului industrial. Combinatul aproape că s-a închis după această măsură, iar exploatările miniere de la Ghelari şi Teliucu Superior, cele care furnizau materia primă pentru firma din Hunedoara, şi-au încetat, efectiv, activiatea, după această măsură. Gheorghe Pogea, până a ajunge în fruntea combinatului, deţinuse, şi în regimul comunist, funcţii importante. Pogea, fost secretar cu problemele economice pe municipiul Hunedoara, fost gestionar al întregii activităţi industriale şi agricole a localităţii, fost stăpân al întreprinderilor de interes local şi republican, fost membru al secţiei economice a CJ al PCR, a ajuns, după decembrie 1989 să deţină două fotolii capitaliste de manager general, primul la Siderurgica şi apoi la societatea lui Videanu, dar a fost şi ministru şi chiar vicepremier în guverne de după Revoluţie. Şi deşi dorea să pară un tehnocrat, Pogea a fost la cârma organizaţiei judeţene a PD, pe vremea când L-ul încă nu era lipit de partidul portocaliu.
Paranteză necesară
L-ul lipit de PD a venit şi cu sprijinul altui hunedorean, Viorel Arion, actualul primar de pe Cerna. Acesta a fost senator liberal, apoi deputat PNL, până când “grupul Stolojan”, în care Arion era membru marcant, a decis să plece alături de Traian Băsescu, prin înfiinţarea Partidului Liberal Democrat. Acesta, după o existenţă efemeră, a fuzionat, la comanda lui Traian Băsescu, cu Partidul Democrat, rezultând PDL. Nu este lipsit de interes să reamnintim faptul că, pe vremea când era deputat PDL, Viorel Arion, care a şi condus organizaţia judeţeană a defunctului partid, încheiase, prin firma la care era acţionar majoritar, 265 de contracte cu statul. Apoi Arion a candidat la postul de primar al Hunedoare, sub sigla USP, un PDL “îmbunătăţit” cu UNPR şi o parte din PNŢCD, câştigând postul după ce a dus o campanile electorală elegant numită murdară. Acum, când PDL a fost absorbit de PNL, Viorel Arion nici nu-şi mai aminteşte de vremurile când era ujn apologet al lui Traian Băsescu.
Coincidenţă
Dar să revenim la Gheorge Pogea. Acesta s-a retras, discret, din viaţa publică fiind, în prezent, director la o mare firmă de mezeluri din Timişoara. Cu aceeaşi discreţie, dintr-o pură coincidenţă, probabil, în ultimele zile de mandat a lui Traian Băsescu, fiul lui Pogea, Ioan Alexandru, a trecut, din nou, examenul pentru un post în diplomaţie. Anterior acestui lucru, numele lui Ioan Alexandru Pogea, şi el foarte discretz, a apărut într-un scandal de presă, în 2010, legat de numele unui alt protejat al lui Videanu, Bogdan Ionescu, cunoscut ca “Syda”, soţul Elenei Băsescu. Acesta, după ce a ocupat postul de expert asistent la Direcţia Generală Relaţii Externe din cadrul Ministerului Economiei (condus de Videanu), a câștigat, prin concurs la MAE, un post la Ambasada României de la Paris. La acel moment (2010), Pogea jr. era ataşat pe energie la Reprezentanţa Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. Mai mult, în 2010, cei de la realitatea.net spuneau că, de fapt, Ioan Alexandru Pogea în loc să fie “atașat pentru domeniul energiei”, a fost “ataşat pe domeniul energiei la Bruxelles”. Acum, la trecerea “parastasului de şase săptămâni” a regimului Băsescu, nu se ştie exact ce făcea tânărul diplomat la Bruxelles, existând, totuşi, bănuiala, că a fost lansat pe orbita diplomatică de numele tatălui său, dar este clar că activitatea lui Gheorghe Pogea a fost strâns legată de Adriean Videanu şi PDL. Şi mai este clar un lucru: atât Videanu, cât şi Ioan Alexandru Pogea, s-au ocupat de energie în acelaşi, în cadrul aceleiaşi guvernări. Iar ce se mai ştie este că Adriean Videanu este cercetat într-un alt dosar, legat de energie. (Amarildo Szekely)