15.5 C
Deva
joi, mai 15, 2025

Împrumutul pentru telescaunul din Parâng, blocat la Bucureşti

Primăria Petroşani speră să obţină anul acesta acordul pentru contractarea unui credit în vederea continuării lucrărilor la noul telescaun din staţiunea Parâng. La finele anului trecut, municipalitatea a obţinut acordul doar pentru suma necesară cofinanţării lucrărilor de la Ambulatoriul Petroşani.

 

telescaunulEdilii din Petroşani nu renunţă la intenţia de a contracta un credit de la o bancă comercială în vederea continuării lucrărilor la domeniul schiabil din Parâng. Consilierii locali au aprobat contractarea prin licitaţie a unui credit în valoare de 15 milioane de lei. Dina ceastă sumă, 13 milioane de lei ar fi necesare pentru noul telescaun din Parâng, iar alte două  milioane de lei pentru Ambulatoriul Spitalului de Urgenţă. Numai că, primăria nu a primit acceptul Comisie Naţionale de Împrumuturi decât pentru banii necesari ambulatoriului, care a şi fost adjudecată la licitaţie. „A fost aprobată doar componenta pentru cofinanţarea proiectului pe fonduri europene. Pentru telescaun, discuţiile în comisie s-au amânat pentru acest an”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, care spune că nu renunţă la ideea de a contracta creditul comercial.

De precizat că, deşi gradul de îndatorare este sub nivelul permis de lege, dar şi suportabil pentru bugetul local, pe care nu pune presiune prea mare, Primăria Petroşani nu poate accesa creditul fără aprobarea Comisiei Naţionale de Împrumuturi, din cadrul Ministerului Finanţelor. Dacă împrumutul va obţine avizul, gradul de îndatorare pentru primăria Petroşani va fi de 20,14 la sută, asta în condiţiile în care primăriile pot merge până la un grad de îndatorare de 30 la sută.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/