Ziarul Hunedoreanului vă prezintă o analiză de parcurs a principalilor oameni politici din judeţul Hunedoara
A fost 18 ani primarul comunei Șoimuș. A intrat în PDSR, unde a făcut jocurile din postura de număr 2 sau 3. A candidat la șefia PSD și a pierdut. Apoi l-a susținut pe Victor Vaida și tot el a fost cel care l-a determinat pe acesta să plece din fruntea social democraților hunedoreni. L-a sprijinit pe Florin Cazacu să câștige șefia PSD și după aceea și-a dat seama că ar trebui să fie și el președinte al Organizației Județene a PSD Hunedoara. Și a ajuns în septembrie 2010, după o foarte lungă așteptare. În 2013 și-a reînnoit mandatul. Este la al doilea mandat de deputat. De când USL se află la guvernare, nu poate spune că, din postura de președinte al PSD Hunedoara ar fi reușit să ajute concret județul cu vreun proiect important, unul din motive fiind resursele financiare limitate în această perioadă.
Puncte tari – Conduce Organizația Județeană a PSD și, din această postură, poate decide pe cine să promoveze, atât în posturile din partid, cât și pe cele ocupate politic în administrație. Este un bun organizator și, de asemenea, stăpâneşte foarte bine arta combinaţiilor în politică.
Puncte slabe – Nu este foarte cunoscut în mediul urban, dealtfel, nici PSD nu reușește să se impună în cele trei municipii importante al județului, Deva, Hunedoara și Petroșani.
Oportunități – Poate ține în frâu încă vreo 2 – 3 ani toate aripile din PSD Hunedoara. Poate promova oameni tineri în partid. Poate face lobby pentru județ la premierul Victor Ponta, promovând localitățile în care primarii provin de la PSD.
Amenințări – Dacă va pierde șefia Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara, şansele de a mai candida pentru încă un mandat de deputat sunt minime. De regulă, în politică, cei pe care i-ai susținut obișnuiesc să fie primii care te trădează. În plus, lupii tineri din partid încep să arate că își doresc să pună mâna pe putere.