Mircea Muntean reacţionează

În data de 3 aprilie 2017, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se judecă primul termen al solicitării primarului municipiului Deva, Mircia Muntean, care cere revizuirea dosarului în care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu.

Referitor la această situaţie, Mircia Muntean a emis şi un comunicat de presă, pe care-l redăm integral:

“În calitate de primar al Municipiului Deva, având în vedere ultimele informații cu privire la stadiul desfășurării proceselor în care sunt implicat, consider necesar să informez corect întreaga opinie publică, astfel:

– din dezbaterea asupra contestației la executare, apreciată ca fiind nefondată, dar admisibilă de către Tribunalul București și Curtea de Apel București, a rezultat că o cerere de chemare în judecată cu privire la aspecte de fond este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care pe rolul Curții este înregistrată cererea de revizuire ce face obiectul Dosarului nr. 877/1/2017;

– admisibilitatea contestației întemeiate pe celebra și cunoscuta Decizie nr. 405/2016  a Curții Constituționale are un efect direct cu privire la temeinicia și judecarea cererii de revizuire aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție;

– toți juriștii și specialiștii de bună credință din domeniu știu că orice cerere în fața instanțelor de judecată trebuie să fie admisibilă și, după aceea, este dedusă judecății pe fond, în scopul aflării adevărului;

– în lumina noilor probe și a Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, este corect și democratic ca, după constatarea admisibilității acțiunii, să se judece cererea de revizuire de care am făcut vorbire în repetate rânduri, aceasta fiind singura cale procedurală pentru a obține o hotărâre judecătorească în sensul respectării Constituției României și a statului de drept;

– până la soluționarea cererii de revizuire, toate efectele hotărârilor judecătorești sunt suspendate prin hotărârile magistraților competenți, iar după soluționarea revizuirii, aceste măsuri încetează conform dispozițiilor magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din respect față de dumneavoastră, am să comunic public orice noutate intervenită pe acest subiect”, se arată în comunicatul lui Mircia Muntean.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente