Sebastian Bara şi-a înaintat demisia din PNL. El este „ultimul mohican” din echipa cu care PNL Deva a început acest mandat. Dacă vor continua în acest ritm, liberalii pot epuiza toate rezervele până la sfârşitul mandatului.
Lista PNL, prezentată electoratului (primii 11)
Petru Mărginean (cap de listă, a renunţat la postul de consilier, după ce a pierdut cursa la fotoliul de primar); 2. Irinel Faur; 3. Claudia Mihu; 4. Mircea Birău; 5. Daniel Crişan; 6. Sebastian Bara; (cei cinci au fost „prima garnitură” cu care a început PNL mandatul din 2016) 7. Francisc Kovacs; 8. Romeo Deteşan; 9. Tiberiu Borca; 10. Lidia Goia; 11. Raul Dobromir.
Director al Bibliotecii Judeţene – foarte probabil, cel mai activ director de instituţie publică din judeţul Hunedoara, Sebastian Bara a demisionat din PNL şi se retrage din Consiliul Local Deva. .”Mi-am depus demisia din PNL, după 10 ani de activitate în acest partid. Nu mă mai identific cu liberalismul şi cu ceea ce se întâmplă în noul PNL”, a declarat Bara, care a adăugat că nu exclude o colaborare cu un alt partid pe viitor, dar nu a luat încă o decizie în acest sens.
S-a ales praful de lista liberală
Florin Oancea, preşedintele PNL Deva, a fost surprins de decizia luată de Sebastian Bara. „Nu ştiam că e nemulţumit, n-am discutat niciodată acest subiect. Astăzi (luni, 8 aprilie 2019), m-a anunţat secretarul organizaţiei, Romeo Deteşan, că Sebastian Bara a trecut pe la sediul partidului şi şi-a depus demisia”, a declarat Oancea. Bara este consilier local din partea PNL la Deva, iar prin demisie îşi va pierde mandatul. Locul său va fi luat de Cornel Jula, fost delegat sătesc în mai multe mandate, cel care a reprezentat interesele locuitorilor din Sântuhalm. Ar mai fi de notat faptul că s-a ales praful de lista consilierilor cu care PNL Deva a intrat în acest mandat, la alegerile din 2016. Jocurile de culise, prin demisii şi demiteri, uneori, cu consecinţe juridice foarte aproape de sfera penală, sunt un subiect de presă în sine şi va fi publicat pe măsură ce el se confirmă în instanţă.