-4.5 C
Deva
miercuri, februarie 19, 2025

Siegfried Mureşan, un hunedorean pentru Guvernul Europei

Mureșan, eurodeputat şi vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European, are șanse mari să ajungă comisar european (echivalent cu funcția de ministru) la Transporturi, portofoliu care i-a fost repartizată României

 

 

Siegfried Vasile Mureșan s-a născut în data de 20 septembrie 1981 în municipiul Hunedoara. A absolvit în 2004 Academia de Studii Economice din Bucureşti, Administrarea Afacerilor în Limbi Străine – Germană. A continuat la Humboldt-Universität din Berlin.

Cariera

A făcut un stagiu în Parlamentul Germaniei (Bundestag), între 2006 și 2009, după care a devenit consilier al preşedintelui Comisiei pentru Afaceri Europene al Parlamentului Germaniei. Din 2011 ocupă postul de consilier pe afaceri economice al Partidului Popular European (PPE), iar în 2014 a fost câteva luni consilier politic principal al PPE. În  mai 2014 a fost ales parlamentar european din partea PMP, Traian Băsescu nominalizându-l de două ori, în iunie 2017 și ianuarie 2018, ca propunere a acestei formațiuni politice la funcția de premier. În 2018 a părăsit PMP și a trecut la PNL. În 26 mai 2019 a fost reales parlamentar european, de această dată pe pe lista PNL.

Averea

Potrivit declarației de avere depusă în martie 2019, Siegfried Vasile Mureșan deține conturi și depozite bancare în valoare de aproximativ 700.000 euro (din care 137.606,61 euro – cont pentru cheltuieli cabinet parlamentar) și 1.845,80 lei. Are, împreună cu soția, un teren de 180 mp în Brașov, un apartament de 75 mp în Brașov și o casă de 270 mp, tot în Brașov. În calitate de europarlamentar, Siegfried Mureșan a încasat în 2018 din salarii, diurne și sumă forfetară suma de 208.725,44 euro. Soția sa a avut un venit de 40.665 euro (Ofițer relații internaționale – Oficiul European de Luptă Antifraudă, Bruxelles). Deține un autoturism Volkswagen Golf (an de producție 2010), iar soția un Fiat 500 din 2014.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/