9.6 C
Deva
sâmbătă, septembrie 14, 2024

Poliţiştii locali, obligaţi să caute câinii … sub coadă!

*Tot mai puţini şi tot mai multe sarcini

Deşi sunt puţini chiar şi pentru activităţile pe care le au acum, poliţiştii locali vor mai primi, cât de curând, o misiune: aceea de a verifica dacă proprietarii de câini şi-au sterilizat patrupedele. Iar dacă deţinătorii de animale nu se conformează, aceiaşi poliţişti locali vor aplica şi sancţiunile prevăzute de lege.

politisti-localiCum anume se vor face aceste controale, care pot avea loc doar în spaţiul public, legea nu stipulează, dar este greu de crezut că poliţiştii locali se vor putea uita sub coada fiecărui căţel care trece pe lângă ei!

Ordinul pentru aprobarea normelor privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân a fost transmis în urmă cu câteva zile către Monitorul Oficial al României în vederea publicării. Iar acest ordin va intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării. ANSVSA spune că până la finele lunii ianuarie va fi finalizată şi baza de dare ce va cuprinde o arhivă electronică unde medicii veterinari vor înregistra toţi câinii cu stăpân, în funcţie de un număr de identitate. Potrivit textului de lege care ar trebui să rezolve problema maidanezilor de pe străzile României, persoanele fizice sau juridice, asociaţiile şi fundaţiile pentru protecţia animalelor care deţin câini de rasă comună sau metişi au obligaţia să îi sterilizeze până cel târziu la data de 1 ianuarie 2015. Nu intră în această regulă câinii utilitari, cei de vânătoare, cei cu boli cronice şi cei cu pedigriu, înregistraţi în cataloage de rasă. În plus, cei care deţin femele nesterilizate au obligaţia sa declare gestaţiile, naşterile şi numărul de pui fătaţi oricărui medic veterinar. Iar toate aceste date se vor consemna în Registrul câinilor cu stăpân (RECS).

Prea puţini poliţişti locali

Cine nu respecta legea este pasibil de amendă, aplicată de poliţiştii locali. Practic însă, e greu de crezut că poliţiştii locali vor reuşi sa depisteze animalele necastrate, cu atât mai mult cu cât singurele controale vor fi in spaţiile publice. În plus, sunt prea puţini poliţişti locali, care şi aşa au o serie de atribuţii. La Petroşani, de exemplu, sunt doar 17 poliţişti locali şi alte angajări nu pot fi făcute. „Avem un deficit de personal, iar angajări nu se pot face. Tocmai din cauza deficitului de personal nu avem un nivel crescut al eficienţei activităţii în teren, iar preluarea unor noi sarcini ar reveni tot celor care în prezent efectuează activităţi în teren, respectiv patrule pe stradă”, a declarat viceprimarul municipiului Petroşani, Dorina Niţă. În consecinţă, orice altă sarcină ar pune greutate tot pe umerii celor care sunt deja împovăraţi de activităţile curente şi, mai mult, în lipsa unor explicaţii clare în ceea ce priveşte posibilitatea controalelor privind sterilizarea patrupedelor domestice.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/