9.3 C
Deva
luni, mai 19, 2025

Prima zi de şcoală: Un ministru în vizită, microbuze noi, Abecedare lipsă

IMG_0252An şcolar nou, probleme vechi. În ciuda fastului cu care a debutat noul an şcolar în unele colegii din Hunedoara şi Deva, întârzierea cu care statul român a făcut demersurile pentru achiziţionarea manualelor şcolare va continua să afecteze mii de elevi din judeţul Hunedoara. Părinţii acestora spun că se simt nevoiţi să cheltuie bani pentru a-şi dota elevii cu cele necesare. La Colegiul Naţional Decebal din Deva, considerat cel mai bun liceu din judeţul Hunedoara, elevii de clasele mici primare, cu toţii la secţia de germană, trebuie să facă faţă unei duble provocări: manualele de limba română lipsesc, iar cele de limba germană sunt insuficiente. Situaţia este una provizorie şi va dura câteva săptămâni, până când vor fi achiziţionate noile manuale, potrivit inspectorului şef Maria Ştefănie, reprezentanta Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. În acest timp, elevii şi părinţii trebuie să se descurce pe cont propriu. Iudith Catona este învăţătoare şi mamă a unuia dintre copiii, care de luni, 15 septembrie, au intrat în clasa întâi la cel mai prestigios liceu din judeţul Hunedoara: Colegiul Naţional „Decebal” din Deva.

Câte doi la un manual

Mama elevului Lucas este nemulţumită de lipsa manualelor şi de cheltuielile pe care trebuie să le facă părinţii copiilor de clasele întâi şi a doua, într-un sistem de învăţământ gratuit. „Copiii nu au manuale, cu atât mai mult cei de la clasele de limba germană. Situaţia nu este normală şi suntem nemulţumiţi că trebuie să cumpărăm noi manualele şi caiete şcolare. La mine la clasă, la orele de germană, manualele Fibel rămase din anii trecuţi sunt insuficiente. Deocamdată soluţia pe care am găsit-o este să grupăm elevii câte doi la un manual”, spune Iudith Catona.IMG_0396

Vizitaţi de ministru, dar cu întârziere

Curtea şcolii a devenit aproape neîncăpătoare pentru mulţimea de părinţi şi copii care a asistat la festivitate şi la concertul organizat cu această ocazie. Invitatul special al evenimentului a fost Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Ştiințifică și Dezvoltare Tehnologică. Ministrul şi celelalte oficialităţi au întârziat la festivitate mai bine de o oră, timp în care elevii au aşteptat în curtea liceului. Mihnea Costoiu le-a vorbit apoi celor prezenţi despre nevoia de predictibilitate a şcolii şi despre nevoia de stabilitate a învăţământului. Apoi s-a deplasat la Colegiul Naţional Sportiv Cetate, unde festivitatea de început de an şcolar a fost un spectacol dedicat sportului şi educaţiei. Terenul sintetic din curtea liceului a fost ocupat de elevi, părinţi şi profesori care au asistat la demonstraţiile sportivilor care învaţă la colegiul devean.

Luni, opt primării hunedorene au primit microbuze şcolare noi. Ministrul Mihnea Costoiu a predat cheile celor opt microbuze primarilor din Blăjeni, Beriu, Dobra, Mărtineşti, Ribiţa, Lelese, Romos şi Toteşti.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/