Popriri pe salarii şi chiar pe pensii pentru a „îngrăşa” bugetul local al primului oraş din România care a cerut falimentul în instanţă. Oraşul Aninoasa are un plan de redresare nou – nouţ, aprobat de Consiliul Local la finele săptămânii trecute, dar care a primit şi avizul Curţii de Conturi.

Vin vremuri grele pentru cei care nu-şi plătesc dările la bugetul local al oraşului Aninoasa. Edilii sunt decişi să taie în carne vie pentru a creşte gradul de colectare a taxelor şi impozitelor. Aceasta este, de fapt, punctul forte, de bază, al planului de redresare, aprobat vineri în şedinţa Consiliului Local Aninoasa. O măsură care anul trecut a dat roade, după ce edilii au trimis somaţii şi s-au îndreptat pe toate căile împotriva rău – platnicilor. „În 2013, gradul de încasare a fost de 124%, dar asta pentru că s-au mai plătit şi din restanţe. Anul acesta vrem să mergem pe o procedură şi mai dură, ce va ajunge până la popriri pe salarii şi chiar pe pensii”, a declarat primarul oraşului Aninoasa, Nicolae Dunca.  Edilul a precizat că principalul punct din planul de redresare constă în mărirea gradului de colectare a sumelor la bugetul local prin orice mijloace. Iar aici sunt incluse executările silite sau închirierea ori vânzarea bunurilor disponibile. Planul de redresare se întinde pe o perioadă de 3 ani, însă Dunca este optimist şi speră să achite toate datoriile într-un an. „Sper – cu ajutorul Guvernului, mai strângem şi noi cureaua şi cu ce mai avem în conturi – să plătim datoriile pe care le mai avem într-un an”, spune primarul primului oraş care a cerut în instanţă declararea falimentului.

Creditorii au acceptat diminuarea sumelor

Nicolae Dunca îşi trage optimismul din faptul că, după doi ani, a reuşit să reducă datoriile la aproape o treime. Astfel, dacă în momentul în care edilii şi-au declarat public neputinţa financiară, Aninoasa avea datorii de 9,2 milioane de lei, acum sumele restante către cei 32 de creditori – printre care şi BCR – sunt de numai 3,6 miliarde de lei. Nu toată diferenţa a fost achitată, recunoaşte edilul din Aninoasa, ci, prin negocieri directe şi succesive, creditorii au fost de acord să-şi diminueze sumele cu 30%. Parcă tot e mai bine 70% din ceva, decât nimic în proporţie de 100%! În plus, Aninoasa a primit un sprijin de 280.000 de lei de la Ministerul Dezvoltării pentru plata lucrărilor nedecontate la podul de peste Jiu.

Oraşul îngropat în datorii

Oraşul Aninoasa îşi datorează existenţa minei de cărbuni, înfiinţată în 1885. La început a fost o colonie de mineri, iar mai apoi urbea s-a dezvoltat în jurul exploatării miniere. În 1989 a devenit, oficial, oraş, însă în 2006 cerul s-a prăbuşit peste aninoseni, când mina a fost închisă. Fără alte perspective, minerii s-au trezit brusc şomeri, cu vreo 5.000 de dolari în buzunar, drept salarii compensatorii. Banii s-au terminat repede, iar sărăcia s-a acutizat. Unii au plecat, alţii au rămas să spere că, într-o zi, lucrurile se vor schimba. Acum, în Aninoasa cel mai bine o duc pensionarii din sistemul minier, care au cam 2.000 de lei pe lună, mult peste media salariilor din zonă, care nu trece de 700 – 800 de lei. Cele câteva magazine sau firma de confecţii metalice nu reuşesc să absoarbă forţa de muncă, iar altceva în zonă nu mai există. Proiectul privind dezvoltarea turismului minier, prin înfiinţarea minei – muzeu pe scheletul fostei unităţi extractive a căzut. În Aninoasa nu sunt nici drumuri practicabile, nici hoteluri, nici restaurante sau pârtii de schi, aşa că interesul pentru zonă este zero.

Aninoasa este singurul oraş din România care şi-a declarat în instanţă insolvenţa. Datoriile extrem de mari, peste puterea financiară a bugetului local, au împins localitatea în faliment de unde se străduieşte să iasă cu ajutorul unui administrator special numit de instanţă. La jumătatea lunii iunie a anului trecut Tribunalul Hunedoara a admis deschiderea procedurii de insolvenţă. Magistraţii au numit un administrator judiciar, respectiv SCP Tudor & Asociaţii SPRL, care să administreze localitatea alături de primar şi să încerce să aducă administraţia publică pe linia de plutire. Insolvenţa poate dura cel mult trei ani, perioadă în care autorităţile locale declarate insolvente ar trebui să achite creditorilor sumele cuvenite.

Carmen Cosman – Preda