Europarlamentarul PMP Siegfried Mureşan spune că, prin acţiunile sale, Guvernul Grindeanu şi-a pierdut credibilitatea nu doar în faţa românilor, ci şi la nivel internaţional, iar singura soluţie ar fi să demisioneze.
„În primul rând, un guvern care încearcă să slăbească lupta împotriva corupţiei, justiţia, să afecteze statul de drept, este un guvern care a pierdut toată credibilitatea, atât în ochii unei mari părţi a populaţiei şi nu degeaba au ieşit până la 600.000 de oameni în stradă în ultimele zile, dar mai ales a pierdut complet credibilitatea internaţională. Este în joc numele României, al nostru, al tuturor. Săptămâna trecută, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European, am văzut că nicio familie politică europeană, nici măcar familia socialiştilor, nu susţine demersurile guvernului socialist din România. Deci un guvern care a pierdut credibilitatea trebuie să demisioneze. Acesta este primul motiv pentru care cred că protestele sunt legitime şi trebuie să continue”, spune Siegfried Mureşan.
Mai mult, europarlamentarul crede că măsurile de guvernare sunt unele populiste şi că adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, împotriva voinţei populare, reprezintă alte două motive pentru care guvernanţii ar trebui să demisioneze.
„În a doilea rând, acest guvern a început cu implementarea unor măsuri care nu s-au aflat în programul de guvernare. Iar acesta este al doilea motiv pentru care nu putem avea încredere în acest guvern, un guvern care a cerut votul oamenilor pe o anumită agendă – în opinia mea populistă şi nesustenabilă bugetar – măriri de salarii, scăderi de impozite, taxe. Iar în al treilea rând, un guvern care încearcă adoptarea rapidă prin ordonanţă de urgenţă la ceas de seară, fără dezbatere publică, împotriva voinţei oamenilor, căci oamenii protestaseră înainte, a unei măsuri care să servească infractorii şi politicienii corupţi şi să fie în deserviciul oamenilor, e clar că nu poate continua. De aceea protestele sunt legitime, eu le susţin”, a declarat, pentru ZHD, Siegfried Mureşan.