15.1 C
Deva
joi, martie 27, 2025

Răgaz pentru Mircia Muntean, în procesul în care este judecat pentru că a condus băut

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a acordat un nou termen de judecată, pe 21 martie, în dosarul penal în care este judecat deputatul Mircia Muntean, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Procesul în care Mircia Muntean este judecat pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice a avut termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Judecarea dosarului înregistrat în 21 mai 2015 pe rolul ÎCCJ nu s-a finalizat, aşa cum era de aşteptat. Magistraţii au acordat un nou termen de judecată, pe 21 martie. Deputatul Mircia Muntean, fost primar al Devei timp de 16 ani, a fost trimis în judecată într-un dosar penal după ce ar fi provocat un accident uşor pe Calea Zarandului din Deva, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

„În 30 octombrie 2014, organele de poliţie din cadrul Municipiului Deva au fost sesizate cu privire la faptul că, în zona aflată în intersecţia semaforizată dintre str. Zarandului şi str. Mihai Viteazu, pe banda 1 de circulaţie a sensului de mers Sibiu – Arad, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme, dintre care unul era condus de inculpatul Muntean Mircia, fost primar al municipiului Deva. Din probele administrate în cauză a reieşit că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staţionare la culoarea roşie a semaforului, venind din spatele acestora şi nereuşind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla, ulterior îndepărtându-se de zona accidentului”, informau anchetatorii.

Mircia Muntean a fost descoperit, după circa 20 minute, încercând să escaladeze un gard împrejmuitor din apropiere şi dus la locul accidentului de către un poliţist. „În buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, se atestă faptul că inculpatul avea o alcoolemie de 1,30 gr ‰ la prima probă de sânge recoltată, respectiv 1,10 gr ‰ la cea de-a doua probă”, se arată în rechizitoriu. Prin acelaşi act procurorii au dispus clasarea cauzei cu privire la comiterea de către inculpat a infracţiunii de părăsire a locului accidentului, motivat de faptul că în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/