Doi tineri au fost răniţi în urma unui accident rutier petrecut în Vălişoara, ep şoseaua Deva – Brad. “Şoferul, în vârstă de 37 de ani, din Oradea, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu mâzgă, iar într-o curbă la dreapta a derapat, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de parapetul din partea stângă în sensul său de deplasare, după care s-a răsturnat în curtea unui imobil. Bărbatul şi un pasager au suferit răni uşoare, în urma accidentului”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.