Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a stat joi faţă în faţă cu denunţătorii săi din Dosarul “Gala Bute”, printer care şi omul de afaceri hunedorean Adrian Gărdean. Chiar Udrea este cea care a cerut confruntarea pentru că, spunea ea, este singura modalitate de a le demonta acuzaţiile. Şi, după 8 ore de confruntări ar fi reuşit să demonstreze că şpaga de 900.000 de euro de la Adrian Gărdean nu îi era destinată!
Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat, la intrarea în sediul DNA, că Elena Udrea va fi confruntată cu Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Adrian Gărdean. Sunt zeci de întrebări pregătite minuţios, menite să demonteze acuzele din acest dosar care are legături puternice cu judeţul Hunedoara.
„În procedura confruntării, oricând de bine ar fi pregătit să mintă, şi mă refer la cei care au făcut afirmaţii mincinoase despre doamna Udrea, în urma unui tir de întrebări, poate să fie adus la adevăr”, a mai spus avocatul. Pe contul de Facebook al Elenei Udrea a fost făcut, succint, şi un „circuit al denunţurilor” care sună în felul următor: „Circuitul denunţurilor: • Adrian Gărdean depune denunţ împotriva lui Ştefan Lungu şi a lui Gheorghe Nastasia. • După ce a fost acuzat, Lungu o denunţă pe Ana Maria Topoliceanu şi îl pomeneşte şi pe Tudor Breazu. • Acuzată de Lungu, Ana Maria Topoliceanu face denunţ împotriva Elenei Udrea şi îl presează pe Tudor Breazu să declare, la rândul său, împotriva lui Udrea. • Breazu neagă afirmaţiile lui Topoliceanu şi demonstrează cu probe presiunile la care a fost supus. • După denunţul lui Gărdean, Nastasia neagă, iniţial, acuzaţiile, pentru ca, apoi, să depună un denunţ împotriva Elenei Udrea. Concluzie: denunţurile împotriva lui Udrea au venit abia după ce Topoliceanu şi Nastasia au fost puşi sub acuzare. În realitate, odată prinşi, aceştia au vrut, în mod fraudulos, să plaseze vina mai departe”, se arată în postarea de pe contul de Facebook al Elenei Udrea. Elena Udrea şi avocaţii se arătau încrezători că „aceste confruntări vor dovedi caracterul mincinos al susţinerilor denunţătorilor şi vor permite evidenţierea adevărului în această speţă”, după cum se arată într-un mesaj de pe pagina de Facebook a fostului ministru, postat de echipa sa de comunicare.
A reuşit să demonteze acuzaţiile?!
Încă de la începutul lunii martie, fostul ministru al MDRT a cerut procurorilor să îi întâlnească pe Ștefan Lungu – fostul ei consilier, pe Gheorghe Nastasia – secretar general în ministerul turismului, pe Adrian Gărdean și pe fosta ei prietenă, Ana Măria Topoliceanu, fostă şefă la Compania Națională de Investiții. Despre Adrian Gărdean s-a spus că ar fi cel mai important dintre denunţătorii Elenei Udrea, iar acesta le-ar fi povestit anchetatorilor de la DNA, cu lux de amănunte, cum, împreună cu partenerul de afaceri de la Kranz Eurocenter, cu care a implementat proiectele ministeriale din Straja și Parâng au strâns 900 de mii de euro pentru a-i duce fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. Banii reprezentau 10 la sută din valoarea plăților făcute către Termogaz și Kranz de Ministerul Turismului, iar Gărdean i-ar fi dus o geantă plină de bani lui Gheorghe Nastasia, care ulterior ar fi ajuns la Elena Udrea. „Nastasia avea la el o situație cu finanțările ministerului pentru proiectele derulate de acesta incluzându-le pe cele de la Strajă și Parâng. I-am spus că în geantă sunt 900 de mii de euro întrucât doar atât am putut strânge urmând că diferență să fie platitia în cursul anului următor”, ar fi spus, printre altele, Adrian Gărdean, în faţa procurorilro anticorupţie în cel mai amplu denunţ din dosarul „Gala Bute”. Gheorghe Nastasia ar fi confirmat declaraţiile lui Gărdean, completând că el i-a dus geanta cu bani Elenei Udrea.
Numai că, după 8 ore de confruntări, avocatul Elenei Udrea a dat o declaraţie suprinzătoare care ar putea arunca în aer tot eşafodajul. Mita de 900.000 de euro nu ar fi ajuns la Elena Udrea şi de fapt nici nu se ştie, până la urmă ce era în geantă. ”S-au demontat toate acuzațiile aduse de procurori. Despre acuzațiile de luare de mită, denunțătorii nu au știut să spună când au dat mita, cum arăta geanta, în ce perioadă a zilei. Ei nu au deschis geanta, nici Elena Udrea. A fost o întâlnire decentă. Udrea a spus că nu a cerut niciodată să se facă plăți pentru PDL. Gărdean a spus că geanta nu era pentru Udrea, ci pentru Nastasia. El a zis că nici nu a știut că geanta cu bani a ajuns la Elena Udrea. Lungu a spus clar că Udrea nu i-a cerut să facă plăți pentru ea sau pentru PDL.”, a spus Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, citat de www.stiripesurse.ro.
În acest dosar, Miron Gărdean, acţionar majoritar şi administrator al S.C. Termogaz Company S.A, societate specializată în lucrări de construcţii, este cercetat pentru infracţiunile de cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu. Fratele acestuia, Adrian Gărdean, reprezentant al S.C. Termogaz Company S.A, a fost pus sub urmărire penală pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă , în timp ce Miron Lupulescu, director general al S.C. Termogaz Company S.A, este cercetat cu privire la infracţiunile de cumpărare de influenţă, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani şi evaziune fiscală .Cei trei sunt cercetaţi sub control judiciar, măsură dispusă la începutul lunii februarie. Tot în acest dosar este cercetat, în arest la domiciliu, şi primarul Lupeniului, Cornel Resmeriţă.