Un bărbat de 32 de ani, din Petrila, care s-a accidentat în munte, a fost coborât de jandarmi şi transportat la spital. Iniţial, după victimă a plecat o ambulanţă dar, din cauza terenului accidentat, salvarea nu a putut ajunge până la locul unde era bărbatul.
Jandarmii montani din cadrul Postului Parâng şi salvamontiştii au fost solicitaţi, la finele săptămânii trecute, să intervină de personalul medical al unei ambulanţe, pentru a transporta o persoană rănită aflată în zona Voievodu din munţii Şureanu.
Echipajul medical nu a putut ajunge cu ambulanţa la locul unde se afla persona accidentată datorită drumului inaccesibil, iar ultima parte a drumului a fost parcursă de pe jos. „Jandarmii montani şi salvamontiştii au acordat sprijin personalului medical pentru a transporta cu targa bărbatul rănit, din locul în care se afla la ambulanţă. Transportul bărbatului cu targa a durat peste 90 de minute”, au precizat reprezentanţii IJJ Hunedoara. Ulterior, bărbatul în vârstă de 32 ani, domiciliat în oraşul Petrila, a fost condus cu ambulanţa la spitalul din municipiul Petroşani.