21.5 C
Deva
duminică, aprilie 20, 2025

Regulamentul de vizitare din Sarmizegetusa Regia nu va fi desființat

Tribunalul Hunedoara s-a pronunţat asupra cererii depuse de Dan Oltean, un cercetător din judeţul Hunedoara, împotriva Consiliului Judeţean Hunedoara şi a Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice. Dan Oltean a solicitat desfiinţarea în totalitate a Regulamentului de vizitare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, susțin administratorii sitului.

Magistraţii au respins, miercuri, acţiunea depusă în instanţă de hunedorean, precum şi precizarea ulterioară a acestuia, privind desfiinţarea regulamentului, iar împotriva acţiunii reclamantul poate declara recurs, a informat Tribunalul Hunedoara.

„A fost dreptul lui să facă acest lucru, dar oamenii trebuie să ştie că regulamentul nu a fost făcut pe genunchi şi nu a fost făcut de o persoană. Regulamentul a suferit câteva transformări în timp, dar a fost elaborat în mai multe etape de către reprezentanţi ai Ministerului Culturii, jurişti din Consiliul Judeţean Huendoara şi Serviciul Public de Administrare al Monumentelor Istorice şi de la Jandarmerie şi s-a ajuns la această formă finală”, a precizat Vladimir Brilinsky, administrator al sitului arheologic Sarmizegetusa Regia.

Înainte de a fi aprobat de Consiliul Judeţean Hunedoara, regulamentul de vizitare a Sarmizegetusei Regia a stat în dezbatere publică mai mult de 30 de zile, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara, însă nimeni nu a depus obiecţii faţă de prevederile sale.

Reguli stricte pentru vizitatori
Potrivit regulamentului de vizitare al Sarmizegetusei Regia, turiştii care vizitează situl UNESCO au, mai multe obligaţii: să achite taxele aferente vizitării zonei administrate ,să nu modifice ori să nu degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcţiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări aflate în perimetrul zonei administrate, să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate. Să nu aprindă focul, torţe, lumânări, candele sau orice alt obiect cu flacară deschisă în incinta zonei administrate ori în imediata apropiere a zidurilor cetăţii. Să respecte orarul de vizitare şi să nu pătrundă în incinta zonei administrate, din nici o direcţie, în afara programului de vizitare, cu excepţia persoanelor care tranzitează zona administrată pe traseul turistic către Vf. Godeanu, traseu marcat cu cruce roşie.

Să parcheze autovehiculele numai în zonele special amenajate. Să nu pătrundă şi să nu circule pe drumul pietonal pavat şi în sit cu maşini, motociclete sau mopede. Să nu foloseascã produse de igienã personalã în interiorul zonei administrate. Să nu îndepărteze, să nu rănească ori să nu distrugã vegetaţia, plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural şi/sau construit din zona administrată. Sã nu profaneze monumentul istoric prin postarea sau înscripţionarea unor semne sau mesaje în interiorul zonei administrate.

Să păstreze liniştea şi sã nu deranjeze alţi vizitatori prin strigăte, producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical sau prin manifestări care afectează imaginea zonei administrate. Să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte în alte locuri decât în cele special amenajate. Să nu campeze, să nu desfăşoare activităţi de picnic sau plajă şi să poarte o ţinută decentă pe parcursul vizitării Sarmizegetusei Regia. Să nu introducă şi să nu consume băuturi alcoolice în sit. Să nu escaladeze şi să nu se aşeze pe monumente.Totodată turiştii au obligaţia să nu organizeze şi să nu participe, în incinta zonei administrate, la ceremonii religioase sau ezoterice, şedinţe de yoga, spiritism sau de vindecare si purificare. Sarmizegetusa Regia este considerată „perla” Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, rezervaţia naturală întinsă pe aproape 40.000 de hectare în Munţii Şureanu. Sarmizegetusa a fost cea mai importantă şi cea mai mare aşezare din istoria Daciei, iar în prezent este unul dintre siturile istorice principale din România. Este, de asemenea, monument UNESCO, alături de alte cinci foste cetăţi dacice din Munţii Orăştiei.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/