Invenţia unei hunedorence a fost brevetată de OSIM – un minirobot pe şenile, capabil să detecteze orice armă explozivă şi care face mai uşoare misiunile militarilor în teatrele de operaţii
Se numeşte ROBO Geniu şi este un minirobot pe şenile, destinat aplicaţiilor speciale în teatrele de operaţii.
Este capabil să detecteze de la distanţă bombe, grenade, mine şi orice altă armă explozivă, inslusiv dispozitive improvizate. În acelaşi timp, e la fel de potrivit şi ca material didactic – pentru cursanţii în domeniul tehnologiilor militare avansate.
Minirobotul pe şenile este creaţia unei hunedorence de 25 de ani – ofiţer în Ministerul Apărării Naţionale. A fost meşterit din câteva sute de piese, a costat 1.000 de lei şi este un prototip care nu depăşeşte 50 de centimetri lungime.
Ideea a pornit de la un film
Diana Andreea Aniela Ioan a conceput maşinăria în cadrul lucrării de licenţă, la absolvirea Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu. A lucrat la ea două luni şi a făcut-o mai mult din joacă, iar ideea a pornit de la un film – îşi aminteşte hunedoreanca.
„În Academie, era o modă. Să-ţi faci licenţa la materii la care ai foarte mult de citit. Iar eu tocmai de asta am fugit. Prefer matematica în locul cărţilor de lectură. Aşa că m-am gândit să concep un robot. Ideea mi-a venit după ce am văzut un film în care personajul principal ucidea oameni de la distanţă cu un minirobot. Al meu face exact invers. Salvează vieţi. Vieţile militarilor din teatrele de operaţii. Concret – ROBO Geniu vizualizează câmpul operativ, detectează orice dispozitiv exploziv aflat în zonă şi transmite informaţiile în timp real”, explică inventatoarea robotului.
Dar de la idee, până la concepţia maşinăriei a fost o muncă de două luni.
„Ce n-am ştiut, am aflat de pe Internet. Iar când nu mi-a mai fost de folos Internetul, am cerut ajutorul profesorului de fizică din liceu, Mircea Nistor. E un geniu! Într-o sâmbătă, mi-a arătat cum să asamblez toate piesele”, spune Diana Ioan.
Brevet de invenţie
ROBO Geniu are patru grade de mobilitate, o structură mecanică simplă, deplasare autonomă şi acţionare electrică. Are în componenţă câteva sute de piese şi a fost construit, în mare parte, din jucării.
„L-am făcut din tot ce-am avut prin casă – piese Lego, motoare de maşinuţe, becuri de lanternă, întrerupătoare, placa unei maşini cu telecomandă şi multe altele. Am cumpărat doar camera montată pe braţ, care surprinde câmpul operativ, şi platforma cu şenile, pe care se deplasează robotul. Chiar şi aşa, costurile prototipului s-au ridicat la 1.000 de lei şi au fost suportate de profesorul meu coordonator, Silviu-Mihai Petrişor”, detaliază hunedoreanca.
Minirobotul destinat aplicaţiilor speciale în teatrele de operaţii a fost brevetat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti.
„Am vrut să fiu militar”
Diana Ioan are 25 de ani şi este ofiţer în Ministerul Apărării Naţionale. A absolvit Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu şi este campioană europeană la karate.
„Am vrut să fiu militar. A fost visul meu de copil. Dar n-a fost uşor să-l văd împlinit. Am dat admitere la Liceul Militar şi am picat – chiar dacă am avut o medie mare. Am ajuns la Liceul de Informatică din Hunedoara, iar după absolvire, am dat admitere la Academia Forţelor Terestre din Sibiu. Am picat. Am refuzat orice altă facultate, deşi cu media de la Bacalaureat puteam intra la oricare dintre ele. Un an am lucrat într-o papetărie şi am învăţat pe brânci, ca să intru în anul următor. Cu trei luni înainte de examen, s-a schimbat programa de admitere. Trebuia să învăţ o nouă materie – Psihologia. Profesorul care m-a meditat s-a temut că n-o să fiu în stare, pentru că timpul era foarte scurt. Şi totuşi, am reuşit să intru – a 13-a, şi aşa am devenit primul militar din familia mea!”, povesteşte hunedoreanca despre anul în care ghinioanele s-au ţinut lanţ.
Preţul unui loc pe podium
Cu sportul e altă poveste. S-a apucat de el în clasa a patra. La 25 de ani, Diana Ioan are centură neagră 1 DAN la arte marţiale şi un palmares impresionant.
„Am încercat mai multe sporturi, dar am ales, în final, karate. Poate şi pentru că mă bătea soră-mea mai mare”, spune hunedoreanca, zâmbind.
Kilogramele de medalii şi teancurile de diplome câştigate în competiţii din toată Europa sunt dovada celor 15 ani de antrenamente.
„Am început cu karate Shotokan. Trei ani, am fost componentă a Lotului Naţional. La Academie, am practicat judo şi taekwondo şi am reuşit să obţin rezultate la fel de bune – campioană naţională, doi ani la rând, în Campionatul Naţional Militar”, povesteşte sportiva.
În spatele unui loc pe podium se ascund sute de ore de antrenament. Şi nu numai.
„La majoritatea concursurilor mergi pe banii tăi sau pe sponsorizări – dacă eşti în stare să le obţii. Un singur concurs, oriunde în ţară, te costă 2-300 de lei. În străinătate, cheltuielile se ridică la 2.000 de lei – asta însemnând transport, cazare, masă şi taxa de participare la competiţie. În 2007, am făcut un calcul. Sportul m-a costat 10.000 de lei. Am câştigat 14 medalii şi am fost la 12 concursuri. Trei în Europa, restul – acasă. Îmi vine în minte o competiţie din Italia – Europenele de la Milano. Am trăit 4 zile cu 20 de euro în buzunar. Atât am avut!”, povesteşte sportiva, care s-a întors din Italia cu o medalie de aur şi cu un sentiment unic: „Sentimentul pe care îl trăieşti când urci pe podium şi cântă imnul ţării tale. Este o trăire unică. Sublimă. Doar că eu nu ştiu să plâng de fericire!”.
Peripeţii pe tatami
Competiţia nu înseamnă doar lauri. Meciurile se termină uneori cu mâini sau cu picioare rupte. Ori cu o bătaie pe cinste – povesteşte hunedoreanca despre peripeţiile de pe tatami. Cu prima entorsă s-a ales la un Open de la Hunedoara.
„Am luptat cu o senioară mai mare cu 4 ani şi mult mai bine făcută. Am încercat o lovitură cu piciorul, dar ea s-a apărat cu mâna. Am nimerit-o în cot şi m-am pricopsit cu o entorsă. Am terminat meciul într-un picior şi am mai luptat unul tot aşa – în ciuda durerii”, îşi aminteşte Diana.
La un campionat militar de judo, alt ghinion – i-a sărit cotul din articulaţie de la primul meci.
„Doctorul mi l-a pus la loc şi mi-a spus să ies din concurs. Era imposibil. Mai aveam 5 meciuri. Dacă renunţam, pierdea echipa. Am continuat să lupt pe răspunderea mea. La judo ai nevoie de ambele mâini. Eu am luptat mai mult cu una şi am câştigat toate meciurile”, povesteşte sportiva, amintindu-şi şi cel mai groaznic concurs.
Un amical din 2008, între România, Spania şi Italia. A bătut-o măr o triplă campioană mondială la karate.
„Avea peste 30 de ani şi era foarte bună! N-am putut să fac nimic. A fost singura dată când am fost mândră că am luat bătaie!”, spune hunedoreanca.
De atunci, nu prea are rival pe tatami. A dovedit-o şi anul trecut, la Campionatul Mondial de Karate din Italia. A lăsat lată o karateka dintr-o singură lovitură.
„Era mai înaltă decât mine. Am lovit-o în bărbie – nu se aştepta. S-a ales cu gâtul în ghips, iar eu am fost descalificată. Am luat locul I cu echipa, dar la individual – doar locul III”, rememorează sportiva.
Planuri
De entorsa de la picior aproape că a uitat, iar durerea de la cot n-o mai simte de mult. Mai complicat e cu nasul. Pumnii pe care i-a încasat în 15 ani o obligă acum să şi-l opereze. Până una-alta, nu mai poate respira decât pe gură.
Dar chiar şi aşa, Diana Ioan se pregăteşte pentru alte concursuri – Campionatul Naţional de Karate de la Timişoara, Cupa „Dacicus” de la Orăştie, Europenele din Italia şi Campionatul Mondial de Karate din Brazilia.
Între serviciu, master şi două antrenamente, tânăra mai are timp să-şi facă planuri.
„Ca sportiv, vreau să mă menţin cel puţin la acelaşi nivel – campioană europeană. În altă ordine de idei, vreau să deschid o sală de karate şi una de fitness pentru oamenii care au într-adevăr nevoie de întreţinere şi nu pentru cei care vin la sală ca să-şi etaleze muşchii”, mai spune hunedoreanca.
Diana Ioan este legitimată la Clubul Sportiv „Hard Steel” Hunedoara, condus de Monica şi Gheorghe Păiuş.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
PALMARES DE CAMPIOANĂ
*Locul I – Campionatul Naţional Militar de Taekwondo, Cluj, 2010
*Locul I – Campionatul Naţional Eur&Ka, kumite individual, Timişoara, 2011
*Locul I – Campionatul European Eur&Ka, kumite echipe, Italia, 2011
*Locul I – Campionatul Naţional Militar de Judo, Cluj, 2011
*Locul I – Campionatul Naţional Militar de Taekwondo, Dej, 2012
*Locul I – Campionatul Naţional Eur&Ka, kumite individual, Timişoara, 2012
*Locul I – Cupa Mondială FEKDA, kumite echipe, Italia, 2013
