Un document secret, păstrat de Agenţia Centrală de Informaţii, arăta cum au fost înfiinţate primele exploatări de uraniu din România. Un parteneriat româno-sovietic, extrem de păgubos pentru România, a dat startul goanei după uraniu.
„Un mare proiect de exploatare a uraniului în Munţii Apuseni este condus de ingineri şi tehnicieni sovietici, asistaţi de muncitori români. Minele sunt păzite îndeaproape de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici” (termenul român pentru pistoalele mitralieră sovietice PPsh M41). Muncitorii locuiesc în apropierea satelor, în aşezări coordonate de trupe sovietice şi sunt ţinuţi izolaţi de zonele din împrejurimi. Acest proiect este angajat doar în minerit şi extracţia uraniului, nefiind alte facilităţi locale de procesare şi rafinare. Minereul este încărcat în camioane şi sigilat şi trimis, sub paza armată a sovieticilor, în URSS”, se arată într-un document al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), din 27 decembrie 1954.
La începutul anilor 1950, a fost înfiinţată Societatea româno-sovietică „Sovrom Kvartit“ sau „Sovromura” cu scopul de sprijinire a programului nuclear militar sovietic. Prospecţiile de uraniu în Apuseni au avut loc din primii ani după instalarea regimului comunist în România, comandat de sovietici.
„În anul 1951, echipe sovietice, autorizate de autorităţile române, au intrat în toate galeriile accesibile din zonă (multe erau însă surpate), cu aparatură specială pentru detectarea uraniului. Nici o persoană din afara echipei nu a fost admisă să intre în mină cu echipa sovietică. Nu cunoaştem rezultatul prospecţiunii acesteia, şi ne îndoim că autorităţile române le-ar fi aflat vreodată!“, relata inginerul Petru Olosu, despre modul în care au avut loc aceste prospecţii, la mina Stănija, din Munţii Apuseni.
Cine muncea în minele de uraniu
Sovieticii aflați în căutarea uraniului au sondat numeroase locuri din Munții Apuseni, ajungând și în județul Hunedoara, însă cel mai important zăcământ de uraniu a fost găsit la Băiţa (Bihor) unde în trecut se exploatase aur şi argint, iar în anii 1950 funcţiona o mină de molibden şi bismut, care în acei ani livra producţia Uniunii Sovietice. „Uraniul este extras de la Băiţa, la aproximativ 20 de mile în sud-estul oraşului Beiuş, raionul Beiuş, regiunea Oradea din România. Uraniul este transportat în camioane în gara Ştei, la aproximativ 12 mile sudest de Beiuş de unde este transportat cu trenul spre o destinaţie necunoscută”, informa un alt raport al CIA, din 24 iunie 1955. „Angajaţii din mina de uraniu sunt atât muncitori „liberi”, cât şi recrutaţi în trupele D.R.M. (Direcţia Rezervelor de Muncă). Muncitorii liberi sunt printre cei mai bine plătiţi din România, iar cei din trupele D.R.M. sunt luaţi în armată dintre cei cu o „origine socială nesănătoasă”, care sunt consideraţi nedemni de încredere şi nu pot servi în unităţile regulare de armată”, mai arăta raportul CIA. La Băița – Bihor, mii de oameni au lucrat în carierele miniere şi mai apoi în galeriile din munţi care se întindeau pe zeci de kilometri, ajungând pe teritoriul a trei judeţe: Bihor, Alba şi Arad. „S-a exploatat în carieră deschisă, într-un ritm ametiţor, probabil pe vremea aceea apprând şi expresia: oricând din munţi el face-o vale. Într-adevăr, începând de la trei kilometri de Băiţa Plai, e vizibilă ilustrarea materială a acestei expresii. S-a lucrat cu soldaţi şi deţinuţi politici şi cu ţăranii din Apuseni, uluiţi de salariile (pentru ei imense) oferite”, informează un raport recent al Federaţiei Naţionale Mine Energie.
