Un hunedorean din Valea Jiului sculptează scene vânătoreşti într-un material mai puţin obişnuit – cornul de cerb.
Lucrările lui au ajuns nu doar în colecţiile particulare, ci şi în biserici din ţară şi din străinătate
Un bărbat din Vulcan sculptează osul de 20 de ani. Pasiunea i-a dus vestea pe tot continentul.
Ideea i-a venit după ce a văzut o sculptură din corn de cerb în casa unui amic. S-a gândit să încerce şi el.
Prima lucrare a fost o ramă – singura pe care o mai păstrează acasă. Cu mişcări stângace, Adrian Petcu a încercat să-i imprime osului forma dorită. Cornul s-a dovedit foarte greu de modelat. La început, figurinele au fost simple, dar cu timpul, mâna bărbatului a manevrat dalta cu tot mai multă pricepere.
Sute de ore de muncă
Primele sculpturi în os realizate de hunedorean au ajuns în faţa lumii prin expoziţii. Acum, pot fi văzute în mai multe instituţii din ţară şi din străinătate – chiar şi în biserici.
„Primii mei clienţi au fost vânătorii – cum era şi firesc. Lucrările înfăţişează animale şi scene de vânătoare. Apoi, am avut clienţi de tot felul – de la poliţişti şi politicieni, până la oameni de afaceri. Cei mai mulţi expun aceste piese în cabane, pentru că aici se potrivesc cel mai bine”, spune Adrian Petcu.
E greu să-şi amintească numărul sculpturilor care au ieşit din mâinile lui. Povesteşte, în schimb, despre sutele de ore care se ascund în spatele unei astfel de lucrări – oricât de mică ar fi.
„De simplitate nu poate fi vorba. Cu cât piesa are dimensiunile mai mici, cu atât e mai dificil de modelat. Fără să mai punem la socoteală că osul nu este un material prea uşor de sculptat”, explică hunedoreanul pe care îl ştiu cam toţi vânătorii din Valea Jiului, pentru că tot el le “aranjează” trofeele de vânătoare cu care îşi impresionează amicii.
„Altfel arată un trofeu încadrat într-o ramă sculptată în corn de cerb, sau chiar din lemn, şi montat pe o blană de urs sau de capră neagră”, este de părere artistul.
Dălţi din ace de cusut
Îndemânarea cu care Petcu „îmblânzeşte” osul de cerb este incredibilă. O bucată de corn poate fi transformată în orice – de la tablouri şi ceasuri, până la broşe, medalioane sau brelocuri, iar hunedoreanul nu duce lipsă de imaginaţie.
A sculptat până acum câteva zeci de ceasuri de perete. În dreptul cifrelor, montează câte un medalion, gros de câţiva centimetri, pe care modelează animale sau scene vânătoreşti – după propria inspiraţie sau după cum e dorinţa clientului.
Ca să facă un ceas de 2.500 de centimetri pătraţi, artistul are nevoie de vreo 14 coarne de cerb şi de 6 luni de muncă. Asta, dacă lucrează zilnic câte 6 ore.
„Nu tot cornul poate fi folosit la sculptură, aşa că se pierde mult material, mai ales la miniaturi”, explică bărbatul care dă osului forme interesante cu nişte dălţi confecţionate dintr-un oţel special.
În plus, foloseşte alte câteva unelte, pe care şi le face singur din ace de la maşina de cusut. Le taie vârful, le ascute într-un anume fel şi le fixează într-un mâner din lemn.
„La sculpturile complicate, folosesc chiar şi 20-30 de dălţi, iar la piesele de fineţe este nevoie de instrumente speciale”, explică hunedoreanul.
Ceasuri pentru Năstase şi Sereş
Lucrările lui Adrian Petcu sunt căutate mai ales de colecţionari. Se laudă că un ceas sculptat de mâna lui a ajuns la Adrian Năstase.
„S-a întâmplat prin 2004. Năstase a vizitat Valea Jiului, iar un politician din zonă i-a dăruit un ceas făcut de mine. Am primit 1.000 de euro în schimbul piesei”, îşi aminteşte bărbatul.
Cea mai valoroasă lucrare a hunedoreanului a ajuns la Codruţ Sereş, pe vremea când acesta era ministrul Economiei şi Comerţului.
„E vorba tot de un ceas, dar pe care l-am realizat doar din rozeta cornului – adică, din porţiunea de la bază, care este cel mai dificil de sculptat”, explică Petcu.
Italienii preferă filigranul
De când transformă osul în operă de artă, artistul are clienţi pretenţioşi. Lucrările lui au trecut de mult graniţele ţării. Străinii sau românii stabiliţi prin lume sunt în stare să dea oricât pe o sculptură în corn de cerb.
„Un italian, de pildă, mi-a cumpărat, în doar câteva minute, toate medalioanele dintr-o expoziţie. Fiecare medalion era filigranat cu o scenă de vânătoare. A rămas impresionat când le-a văzut. I-a fost greu să creadă că mâna omului este în stare să facă aşa ceva”, mai spune hunedoreanul, care a reuşit să-i insufle şi soţiei pasiunea pentru sculptura în os.
O lucrare de-a ei se află astăzi expusă într-un refugiu din Retezat.
