În aceste zile, când tragedia din Apuseni este încă proaspătă, mulţi îl consideră pe medicul Radu Zamfir un erou, care şi-a ajutat colegii să rămână în viaţă în lungile ore de aşteptare a echipelor de salvare. Puţini sunt, însă, cei care ştiu că aici, lângă noi, trăieşte un alt erou care, cu multiple răni şi hemoragie internă, nu s-a gândit doar al el, ci şi la semenii lui.
vorba despre Teodor Mustaţă, inginerul silvic ce a scăpat cu viaţă din cumplitul accident de elicopter, produs în anul 2005, în zona Polatişte. Cu corpul plin de răni, cu dureri atroce, Mustaţă i-a salvat viaţa pilotului de pe elicopter, pe care l-a scos dintre fiarele contorsionate, iar mai apoi a plecat să caute ajutoare, lăsând în urma lui dâre de sânge ca preţ al efortului depus. Ştia, însă, că orice minut e preţios şi că viaţa lui şi a colegului supravieţuitor din elicopterul morţii depind de el în mare măsură!
Era în 18 februarie 2005. Un elicopter al unei societăţi de aviaţie utilitară din Petroşani s-a prăbuşit în zona Polatişte, la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Gorj, la numai 15 minute după decolare. Elicopterul MI2, de producţie rusească, era închiriat de o societate din Petroşani pentru activităţi de aviaţie utilitară de la o firmă din Republica Moldova. Două persoane, un paznic de vânătoare şi mecanicul de zbor, şi-au pierdut viaţa, în timp ce pilotul elicopterului şi un angajat al Ocolului Silvic Petroşani au fost grav răniţi. Zeci de salvatori au plecat în căutarea epavei elicopterului, printr-un strat de zăpadă ce trecea de genunchi şi pe ceaţă, iar căutările s-au desfăşurat contra-cronometru. Muntele a fost luat la pas de salvatorii montani, după ce mai bine de 15 kilometri au străbătut un drum forestier desfundat. Victimele au fost coborâte de slavamontişti până la echipajele de prim – ajutor rămase la poalele versantului. Pentru doi dintre pasagerii elicopterului nu s-a mai putut face nimic. Aşa sună pe scurt povestea tragediei din munţi. Iar în urmă cu câţiva ani, Teodor Mustaţă rememora acele cumplite momente când, grav rănit, a reuşit să-l scoată pe pilot din aparatul care risca să explodeze şi s-a târât prin zăpada mai bine de 1 km în căutarea salvatorilor.
Ceaţa a frânt destine
Spune că au plecat să hrănească animalele, totul era pregătit, însă deznodământul a fost neaşteptat. „Elicopterul ne aştepta, băieţii erau pregătiţii, sacii cu porumb şi sare pentru animale fuseseră încărcaţi. Mecanicul şi pilotul erau din Republica Moldova. Ne înţelegeam bine. Mecanicul m-a pus în faţă, pe locul lui, să-i arăt pilotului pe unde e traseul. El s-a dus în spate, lângă paznicul de vânătoare Ioan Corbei, ca să-l ajute să descarce porumbul la locurile stabilite. Am decolat, iar pilotul a stabilit să mergem pe firul unei văi. Era ceaţă, iar la primul punct nu am coborât. La al doilea a mers, porumbul a fost descărcat. Pe urmă ne-am înălţat, eram cam la 2.000 de metri. Venea ceaţă dinspre stânga. Pilotul a spus că nu poate să aterizeze şi a vrut să întoarcă. Atunci, a bubuit rău ceva în spate, iar aparatul s-a întors brusc la dreapta. Era un munte în faţa noastră…atât mai ştiu”, rememora pentru presă silvicultorul.
Când s-a trezit în zăpada rece şi groasă, imaginea era de coşmar. În spate, acolo unde trebuia să fie paznicul de vânătoare şi mecanicul, mai era un singur corp. Nu şi a putut da seama cine este, faţa acestuia fiind zdrobită. Lângă el era pilotul, atârnat în chingi. Îi picura sânge din nas şi din gură şi nu părea să mai aibă semne vitale. La circa 10 metri de elicopter era al doilea corp, îngropat pe jumăatte în zăpadă, de asemenea decedat. Şi-a dat seama că elicopterul poate exploda în orice moment şi, cu dureri cumplite, a reuşit să iasă din centura de siguranţă şi să iasă din aparatul de zbor. Dar, când s-a târât pe lângă pilot, a auzit un geamăt slab şi şi-a dat seama că trăieşte. „Chiar atunci, când mă târam pe lângă el, am auzit cum respiră foarte încet. L-am scos din centura. Eram îngrozit, că picura petrolul peste noi. Pilotul era greu…avea vreo sută de kilograme, un munte de om. L-am târât şi pe el 10 metri. Nu mai puteam. Am mai forţat şi l-am mai dus 15 metri mai departe. Atunci şi-a revenit. I-am zis că mă duc după ajutoare. Ştiam că dacă rămânem acolo, murim amândoi. Am avut noroc – telefonul mobil mai funcţiona şi am anunţat accidentul la bază. Dar nu există niciun drum până la noi, eram greu de găsit”, a mai povestit şa vremea respectivă Mustaţă.
Cu sângele şiroind şi coastele rupte s-a târât prin zăpada groasă
Un kilometru a mers prin zăpadă. Un kilometru care I s-a părut cel mai greu din viaţă. Cădea în zăpada ireal de rece, aşa cum o percepea el, şi iar se ridica. Îşi auzea coastele cum trăncăne în el şi ştia că are hemoragie internă, dar nu se putea opri. Ar fi însemnat sfârşitul şi pentru el, şi pentru colegul lui. Avea o rană mare la faţă, din care sângele şiroia din abundenţă, era desculţ după ce bocancii I-au rămas în elicopter,dar a mers mai departe spre o zonă unde ştia că se exploatează lemnul. A fost cumplit şi o spune chiar Teodor Mustaţă, cel care a stat de vorbă cu presa după 4 ani de la accident: „Aveam de urcat un mal, am încercat şi am căzut din nou. Eram pe final. Mă gândeam că o să mor şi eu şi amărâtul de pilot, pe care îl lăsasem acolo, sus. Atunci am auzit un motor de camion. Ştiam că am de făcut doar şapte paşi ca să urc pragul. Ştiam că acolo e drumul forestier. Am reuşit”. Salvatorii veniţi să îi caute în munţi au dat de epava elicopterului şi de celelalte trei victime mergând după urmele de sânge lăsate de eroul de la Polatişte. Pilotul şi silvicultorul s-au trezit ulterior la spital, iar primul a spus mereu că trăieşte doar pentru că Teodor Mustaţă a reuşit!
