O vacanţă perfectă nu înseamnă neapărat sute sau mii de kilometri parcurşi. Relaxarea poate veni de aproape, de acolo unde, poate, nici nu te aştepţi. Iar judeţul Hunedoara abundă în destinaţii de vis, unele aproape necunoscute, ori ştiute doar de o mână de oameni. De exemplu, la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Petroşani, o peşteră prea puţin explorată aşteaptă încă să-i fie descoperite toate ungherele de către turişti. Gheaţa veşnică de aici i-a adus numele de „Peştera de gheaţă”, iar o colonie de lilieci a găsit aici habitatul perfect.
Chiar dacă „bizonii” de oraş şi-au lăsat urmele trecerii lor pe aici, peştera şi-a păstrat farmecul nealterat şi, deopotrivă, misterul, pentru că galeriile mici şi întortocheată nu se deschid oricărui „muritor de rând”. Vorbim de Peştera de Gheaţă, situată la aproximativ 3 kilometri de lacul Valea de Peşti. Zona în sine este minunată şi îndeamnă la drumeţii în mijlocul naturii, acolo unde aerul nu a fost alterat de poluarea specifică aglomeraţiei urbane. Iar traseele sunt marcate corespunzător, dar ca să ajungi la peşterile din zonă trebuie să cunoşti bine locurile, altfel rămâi pe drumul desfundat ce duce în munte şi treci de copacii ce ascund intrarea în Peştera de Gheaţă. Ca să ajungi în această zonă mirifică, drumul este simplu. Laşi în urmă oraşul Uricani, pe drumul ce merge spre Câmpu lui Neag, iar mai apoi iei calea ce duce spre Barajul Valea de Peşti. După doar vreo trei kilometri se deschide o poieniţă străjuită de brazi falnici, unde drujbele ţapinarilor încă nu au ajuns. Intrarea în peşteră nu se vede însă de la drum, ci este ascunsă de pădure bogată. La peşteră se ajunge pe o potecă „săpată” în versant, în care „treptele” sunt construite de natură, din rădăcinile copacilor. Practic, dacă nu ştii cu exactitate unde se află, sau dacă nu ai un „ghid” alături de tine, poţi cu uşurinţă să o treci cu vederea. Dar vestea despre frumuseţea locului s-a transmis în timp, iar turiştii vin adesea în această peşteră, unde gheaţa se păstrează tot timpul anului. Peştera este relativ uşor de parcurs, mai ales pe galeria principală căutată de turişti. Remarcabile aici sunt însă formele de scurgere sau prelingere formate din bucăţi de gheaţă, care au o dinamică specifică. Sunt stalactite, stalagmite, dar şi coloane de gheaţă de înălţimi destul de mari. Dar nu toate zonele sunt accesibile fără un echipament corespunzător şi poate tocmai de aceea aici şi-a găsit adăpost o colonie mică de lilieci, care au ales ca habitat un horn-clopot din zona vestibulară a peşterii.
Galeria principală, cea mai vizitată
Iubitorii de frumos se aventurează destul de adânc în interiorul ei, pe galeria principală, uşor descendentă, interesaţi până la urmă mai mult de formaţiunile de gheaţă de aici. În realitate, însă, peştera este mult mai mare ca dezvoltare, după cum au povestit chiar speologii, şi are o serie de intrări şi mici galerii întortocheate, unele pline cu gheaţă, altele păstrând urme de nivaţie, adică a acelei acţiuni de modelare a reliefului făcută de îngheţurile şi dezgheţurile succesive din zonele înalte ale munţilor. E destul de rece şi umed, rocile sunt alunecoase, dar merită efortul, spun cei care s-au aventurat în măruntaiele pământului. Iar priveliştea din faţa peşterii e superbă. E linişte şi doar apa se aude susurând.