Judeţul Hunedoara a dat, de-a lungul timpului, multe nume sonore din diferite domenii, de la cultură la politică
Odată cu trecerea timpului, nume care au făcut carieră la vremea lor încep să fie uitate, indiferent de felul prin care s-au făcut remarcate.
Filimon Sârbu, „icoana” antifascistă a PCR
Aşa se întâmplă şi cu unele personalităţi ale judeţului Hunedoara, care şi-au pus amprenta, într-un fel sau altul, pe istoria României. Şi dacă tot am pomenit de istorie, să începem o evocare a unor oameni făcuţi celebri de regimul comunist. Unul dintre aceştia ar fi Filimon Sârbu. Născut la Herepeia, sat aparţinător de comuna Veţel, pe 10 august 1916, acesta a fost cunoscut, graţie şi propagandei făcute de conducerea fostei orânduiri sociale din ţară, ca unul dintre marii luptători comunişti şi antifascişti. Legenda spune că tatăl său a fost angajat la CFR şi s-a mutat, cu familie şi serviciu, la Constanţa, unde a murit într-un accident de muncă. Filimon Sârbu s-a angajat, de la 14 ani, în portul Constanţa şi a devenit membru al Uniunii Tineretului Comunist (UTC), care era, pe atunci, în ilegalitate. A fost concediat, apoi încorporat în armată şi, apoi, concentrat la Haţeg. Revine la Constanţa, se înscrie în Partidul Comunist Român (PCR). Fiind şi secretar al UTC Constanţa, Sârbu a primit ca sarcină de partid organizarea de acte de sabotaj economic împotriva fasciştilor. Chiar unii anticomunişti convinşi, precum Corneliu Coposu sau Vartan Arachelian, au afirmat că Filimon Sârbu a participat la aruncarea în aer al unui depozit de armanent german. Pe 22 iunie 1941, a fost arestat, alături de alţi patru conspiratori, pentru instigare la acte de sabotaj împotriva ordinii de stat. A fost judecat de Curtea Marţială şi condamnat la moarte prin împuşcare, fiind executat, în Penitenciarul Jilava, la 19 iulie 1941. Propaganda comunistă a susţinut că Filimon Sârbu ar fi intonat, pe drumul spre locul de execuţie, “Internaţionala” şi „Pe-al nostru steag e scris unire”, şi că ar fi refuzat să fie legat la ochi în faţa plutonului şi ar fi strigat “Moarte duşmanilor poporului! Trăiască România liberă!”. După cel de-al Doilea Război Mondial au fost emise mai multe emisiuni filatelice cu chipul acestuia şi mai multe localităţi i-au purtat numele, inclusiv satul său natal. De asemenea, parcul din Deva a fost botezat Filimon Sârbu şi, în prezent, o stradă din satul Herepeia poartă numele comunistului.
Glasul Doinei Badea s-a auzit prima dată la Deva
O altă personalitate care are o strânsă legătură cu judeţul Hunedoara este şi Doina Badea. Cântăreaţa, supranumită şi “Dalida a României” s-a lansat, în cariera artistică, de la Teatru Muzical din Deva. Născută pe 6 ianuarie 1940, la Craiova, marea artistă a absolvit Şcoala Populară de Artă din localitatea sa natală şi a colaborat cu corul Filarmonicii de Stat din Bănie. În vara lui 1960, în urma unui concurs, este angajată la teatrul devean, unde va evolua timp de trei stagiuni, perioadă în care începe să se afirme. Posesoare a unei voci extraordinare, care i-a şi adus supranumele de Dalida, a fost repede remarcată de public, dar şi de profesioniştii bucureşteni care lucrau în domeniu. Aşa se face că Doina Badea, care, în primele două stagiuni în care a jucat la Deva, a avut numele de scenă de Retta Marga, a plecat, în 1963, la Teatrul “Constantin Tănase” din Bucureşti. Cântăreaţa a plecat la Bucureşti la insistenţele lui Vasile Veselovschi, unukl dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică uşoară din România, şi a lui Mihai Maximilian, soţul Stelei Popescu, renumit textier, cei doi colaborând cu teatrul devean. La Bucureşti a cunoscut adevărata consacrare, câştigând numeroase premii şi având o mulţime de apariţii televizate şi radiofonice, dat tot acolo şi-a găsit şi sfârşitul. Doina Badea a murit, în teribilul cutremur din 4 martie 1977, la numai 37 de ani, alături de soţul său şi cei doi copilaşi pe care îi aveau…
Francisc Munteanu, părintele Pistruiatului, a fost din Veţel
Comuna Veţel. Această localitate rurală a mai dat României o personalitate marcantă, scenaristul şi regizorul Francisc Munteanu. Născut în Veţel, pe 9 aprilie 1924, Francisc Munteanu a avut o copilărie şi tinereţe zbuciumată. Provenit dintr-o familie modestă, a abandonat şcoala şi s-a angajat de la vârsta de 15 ani, lucrând în mai multe locuri, dar fiind şi prizonier, atât la germani, cât şi la sovietici. După cel de-al Doilea Război Mondial, a lucrat, ca redactor şi muncitor, această alternanţă fiind făcută de trei ori, până în 1954, când se angajează ca regizor la studiourile de la Buftea. Între timp, debutase, ca dramaturg, cu piesa “Sabotaj”, care s-a jucat la “Naţionalul” bucureştean în 1950. S-a dedicat, apoi, cinematografiei, fiind, în vremea sa, un scenarist şi regizor de mare succes. A devenit celebru prin filmele “Pistruiatul” şi “Roşcovanul”, la care a fost şi scenarist, şi regizor. Considerate propagandist-comuniste, cele două pelicule, “Pistruiatul” fiind refăcut şi ca serial, se bucură de un real succes şi astăzi, toate televiziunile centrale redifuzându-le în perioada post-decembristă. Francisc Munteanu a mai lucrat şi la alte pelicule, de alt gen, fără trimiteri propagandistice, cum ar fi spumoasele comedii “Pruncul, petrolul şi ardelenii”, “Buletin de Bucureşti” sau “Căsătorie cu repetiţie”, ori filmul muzical “Melodii, melodii”, şi acestea având dese redifuzări după 1990. Scenaristul şi regizorul născut în Veţel s-a stins, la Bucureşti, pe 13 aprilie 1993.
