12 C
Deva
sâmbătă, septembrie 14, 2024

PLATOUL VÂRTOAPELOR. Cea mai frumoasă dumbravă cu ghiocei sălbatici de trezește la viață

Pădurile cu ghiocei se întind pe mai mult de zece hectare în locul numit Platoul Vârtoapelor, iar în ultimii ani, deși pot fi admirate doar două săptămâni din luna martie, au devenit una dintre marile atracții ale Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Localnicii explică apariția ghioceilor prrintr-o legendă unică. Ei povestesc că „alea frumoase” – ielele, ies primăvara în preajma echinocțiului, din peșterile Vârtoapelor, pentru a împleti cununi de ghiocei.

„Lucia Apolzan, care a fost cel mai mare etnolog al României, după Dimitrie Gusti, spunea că Alea frumoasele, deci ielele locului, stau în peșterile din Vârtoape toată iarna. Iar primăvara, când răsar ghioceii, ies afară și împletesc cununi din aceste flori. În ziua echinocțiului de primăvară, ele pornesc în cântec şi în zbor peste văi și aruncă, din culmea Vârtoapelor, cununile peste aceste locuri. Poate nu întâmplător cătunul de sub Vârtoape se numeşte, atât de frumos, Sub cununi”, povesteşte Vladimir Brilinsky, administratorul așezării dacice de la Sarmizegetusa Regia, cel care în trecut a însoțit-o pe „Doamna Carpaților” în călătoriile sale prin acest ținut al ghioceilor sălbatici. Legenda locului vorbește și despre necazurile celor care se lasă „încâlciți” de ielele ieșite din Vârtoape o dată cu topirea zăpezilor și care nu împletesc doar cununi de ghicocei, ci tot ce le pică la îndemână.

 

Aflat pe raza comunei Orăştioara de Sus, apropiat de satul Grădiştea de Munte, dar la mai mult de zece kilometri de Sarmizegetusa Regia, Platoul Vârtoapelor este puţin accesibil străinilor care nu cunosc zona. El se dezvăluie la capătul unei poteci care urcă vreme de două ore de la marginea satului de munte.

 

Faptul că rămâne ascuns celor mai mulţi dintre turişti este şi un lucru bun, crede Vladimir Brilinsky, pentru ca astfel sunt împiedicate distrugerile, într-un loc care nu beneficiază deocamdată de ocrotire. Nu au fost puţine cazurile când oaspeţii dumbrăvii cu ghiocei au lăsat gunoaie în urma lor sau au smuls florile din rădăcini.

 

Ghioceii din Platoul Vârtoapelor pot fi văzuţi în toată splendoarea lor în jurul datei de 20 martie, a echinocţiului de primăvară.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/