Arhivele Naţionale – Hunedoara păstrează dosarul de anchetă al celei mai mari tragedii aviatice petrecute pe raza judeţului în ultimul secol. Accidentul aviatic, soldat cu 11 morţi şi 9 răniţi, a avut loc în dimineaţa zilei de 23 august 1940, în Apuseni din nordul judeţului Hunedoara.
Un avion Douglas DC-3, al companiei LARES (Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul) s-a prăbuşit într-o pădure de la poalele muntelui Găină, la hotarul dintre satele hunedorene Rişculiţa şi Dobroţ. De la locul accidentului, până la cel mai apropiat cătun distanţa era de circa şase kilometri, însă la locul tragediei au ajuns în scurt timp câţiva lucrători forestieri şi apoi localnici din satele din împrejurimi. Ei au fost cei care acordat primele ajutoare celor găsiţi în viaţă.
„Cu mare greutate am ajuns la locul accidentului din cauza ceţei şi a ploii, care cădea mereu, precum şi a terenului frământat şi râpos, acoperit cu pădure deasă, greu de străbătut. Acolo am găsit mai mulţi lucrători sosiţi înaintea mea şi înaintea autorităţilor. Am căutat să dăm ajutor celor răniţi, căutând a-i izola dintre morţi. La lucrarea aceasta am participat circa 30 – 40 de oameni, veniţi de prin pădure”, relata Ioan Ştefea (34 de ani), un pădurar din satul Sârbi, audiat de Parchetul Tribunalului Hunedoara.
„Parcurgând o distanţă de circa 12 kilometri, cea mai mare parte pe jos, în munţi, am ajuns în cele din urmă la faţa locului, unde mi s-a înfăţişat tabloul îngrozitor al accidentului: morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor, răniţi şi avionul sfărâmat. Am putut apoi constata că o parte dintre răniţi au fost deja transportaţi de la faţa locului, lângă un mic foc improvizat în pădure. Am cerut imediat relaţiuni de la aceşti răniţi, fiindcă prezentau o stare mai uşoară, să aflăm numărul călătorilor şi identitatea lor. După ce s-a procedat la pansarea domnului secretar general Corbu din minister, eu împreună cu câţiva sosiţi am procedat la facerea tărgilor pentru transportul răniţilor, din cerşafuri aduse din comună”, declara David Golea, notarul din Rişculiţa.
Autorităţile au ajuns la câteva ore la locul unde se afla epava, zona a fost izolată, iar sute de săteni care s-au strâns în jurul rămăşiţelor au fost îndepărtaţi de jandarmi. Au rămas doar cei care încă mai acordau îngrijiri răniţilor şi care ajutau la transportarea cadavrelor.
Procurorul Marius Finţescu scria în raportul său că, potrivit relatărilor martorilor oculari, reieşea că avionul zburase la o înălţime foarte mică şi era într-un nor de ceaţă dens. „Cum zbura la înălţime foarte mică s-a lovit de copacii pădurii, retezând pe o distanţă de circa 200 de metri vârfurile copacilor, după care s-a lovit e doi fagi mari, dintre care pe unul l-a doborât, prăbuşindu-se pe urmă şi el”, informa reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Ancheta a mai scos la iveală faptul că avionul, care zbura pe traseul Bucureşti – Arad – Budapesta – Viena, fusese deviat de la ruta lui circa 100 de kilometri, împrejurare din care s-a stabilit că aparatele de bord s-au defectat. „Am primit aceste informaţii de la aviatorul Jipan, de la Sociatatea LARES, care a plecat din Bucureşti imediat după avionul accidentat şi care spune că în tot acest timp avionul căzut cerea poziţie prin aparatul radio. Aceasta până la ora 9:30 când în mod brusc semnalele avionului accidentat s-au întrerupt”, informa Parchetul. În avion se aflau 17 pasageri şi trei membri ai echipajului. Au supravieţuit doar nouă persoane, ziarişti, funcţionari şi comercianţi, români şi germani. Cei 11 morţi au fost identificaţi: Heinrich Goring, comerciant din Hanover, Germania, Virgil Cherciu, ziarist din Bucureşti, Peter Feldd, industriaş din Bucureşti, pilotul Dodani Gheorghe, din Bucureşti, Dumitru Zaharescu, ziarist din Bucureşti, Paul Lindau, doctor chimist din Berlin, Fabritius Helnicit, comerciant din Sebeş, Otmar Von Weise-Ulog, din Berlin, mecanicul de bord George Irinescu, radio-telegrafistul Dumitru Ianculescu, Gugenbergen Valter, comerciant. „Trebuie să se ţină cont că accidentul s-a întâmplat în munţi, la depărtare de 5 – 6 kilometri de cea mai apropiată comună, într-un teren accidentat şi noroios din cauza ploii continue din acea zi. S-a făcut tot ce s-a putut omeneşte. Ţăranii au ajutat cu braţele şi cu obiectele lor cele mai de preţ, preşuri, pături etc., la transportarea răniţilor. Dacă totuşi s-a întâmplat să fie tentaţi şi să fi luat din lucrurile accidentaţilor, jandarmii nu au nicio vină, pentru că aceasta s-a putut face până la sosirea lor. Jandarmii şi-au făcut pe deplin datoria şi trebuie să li se mulţumească”, preciza judecătorul de instrucţie Alexandru Dumitrescu, în dosarul de anchetă.