Arhivele Naţionale ale judeţului Hunedoara păstrează mai multe dosare în care localnici ai unor sate hunedorene au fost anchetaţi şi judecaţi pentru profanarea de morminte. Anchetele arată cum oamenii mânaţi de superstiţii porneau, în miez de noapte, adevărate războaie în cimitir.
Unul dintre cele mai înfiorătoare astfel de cazuri a fost anchetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Deva în anul 1924. Potrivit procurorilor, zeci de oameni din Săuleşti au năvălit într-o noapte în cimitirul satului pentru a dezgropa cadavrul unui adolescent, din care au scos inima şi i-au dat foc. Cei şase oameni care s-au implicat activ în operaţiunea de profanare a mormântului au fost trimişi în faţa instanţei, în frunte cu primarul, considerat agent provocator.
Şirul tragediilor de neînţeles
În luna ianuarie a anului 1924 au fost puşi sub acuzare văduva Maria Curtean (40 de ani), Simion Gabor, Nicolae Dâncşorean, Andraş Ghilea, Petruţ Muntean şi primarul Anghel Viscrin, „fiindcă prima acuzată a decis pe ceilalţi ca în noaptea de 15 ianuarie 1924 să dezgroape cadavrul fiului său Curtean Dragomir, înmormântat în cimitirul satului şi care decedase cu una săptămână înainte şi scotocindu-i inima au ars-o pentru superstiţia că era strigoi şi că din cauza aceasta se abătuse asupra primei acuzate o serie de nenorociri”, se arăta în rechizitoriu. Sătenii au fost aduşi în faţa anchetatorilor de jandarmi.
„Dezgroparea s-a făcut din partea susnumiţilor după cererea mamei cu motivarea că acest mort va fi strigoi, că din cauza asta a murit şi tatăl ei şi bărbatul ei în timp de 24 de ore unul după altul”, informa plutonierul major al postului de jandarmi din Simeria.
Au crezut că vor scăpa de nenorociri
Cei şase inculpaţi au fost judecaţi pentru profanare de morminte şi au fost condamnaţi la amenzi cuprinse între 300 de lei şi 500 de lei, care dacă nu erau plătite în termen se transformau în 6 – 10 zile de închisoare.
Din depoziţiile martorilor şi interogatoriile acuzaţiilor, tribunalul stabilea următoarele:
„În 10 ianuarie 1924, a încetat din viaţă un copil al acuzatei, în vârstă de 16 ani. În ziua următoare, după cum afirmă acuzata şi ceilalţi martori, i-a pierit şi o vacă. La o zi după asta, tatăl ei şi, în fine, după aceia şi bărbatul său. Oamenii din comună, îngroziţi de această nenorocire, şi-au închipuit că copilul a fost strigoi, superstiţie înrădăcinată în popor. Şi de teamă să nu se mai ivească şi alte nenorociri s-au sfătuit să se ducă la cimitir să dezgroape mortul. Să-i scoată inima şi să i-o ardă, credinţa populară fiind că numai astfel ar ucide duhul rău. Spre a avea şi mai mult curaj să săvârşească faptul, s-au îmbătat şi apoi aşa băuţi s-au dus la cimitir în noaptea de 15 – 16 ianuarie 1924. Au fost acolo, pe cât se afirmă, peste 40 de oameni. Dintre aceştia se stabileşte că au luat parte la dezgroparea cadavrului cei şase. Muntean Petruţ (75 de ani) a fost acela care a scos inima cadavrului ca să fie arsă. Primarul s-a dus la biserică şi a luat lumânări şi a ţinut şi el lumina ca să vadă unde sapă oamenii”, se arăta în motivarea sentinţei.
Magistraţii precizau că au ţinut cont la pronunţarea sentinţei favorabile pentru inculpaţi de superstiţia poporului şi de mobilul care i-a determinat să dezgroape mortul, cel de a evita nenorocirea.
Cazul „vânătorilor de strigoi” din satul Săuleşti nu a fost singular. Arhivele Naţionale – Hunedoara păstrează un alt dosar în care în anul 1940 mai mulţi săteni din Ulpia Traiana Sarmizegetusa au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni similare, după ce, de teama spiritelor rele, au devastat cimitirul satului.
Ce aflau americanii despre strigoi
Superstiţiile românilor faţă de existenţa strigoilor au fost subiect de cercetare şi pentru occidentali. În anul 1976, după o documentare amănunţită în Transilvania, folcloristul Harry Seen publica un volum în care prezenta legendele despre strigoi, vârcolaci şi vampiri, descoperite în satele româneşti. „Am auzit poveşti despre un vampir care s-a întors din morţi pentru că era un „strigoi” pentru bani şi nu şi-a completat sarcina de a-şi acumula averea”, relata profesorul Seen, într-un interviu acordat în Statele Unite, în 1976, pe tema cercetării sale.
„Cineva care s-a născut cu o scufie sau cu o coadă, ca extensie a şirei spinării, poate deveni un strigoi, potrivit credinţelor populare”, mai adăuga folcloristul. El povestea cum românii aruncă grâu şi toarnă vin peste sicriul coborât în mormânt, pentru a astâmpăra, simbolic, foamea şi setea defuncţilor, atunci când aceştia s-ar ridica din mormânt. Iar în cazuri extreme, relata profesorul, oamenii le străpungeau inimile morţilor cu un ţăruş. Biserica tolera practicile împământenite în viaţa comunităţilor rurale şi chiar le asimila. „Atitudinea românilor este că religia nu este teologie, ci o colecţie de practici şi ritualuri. Asta este important pentru ei. Acolo nu au fost inchiziţii şi războaie religioase”, completa Harry Seen.
