Un bucureştean şi-a pus în cap să aprindă becurile în casele din Ursici. Sătenii au aşteptat minunea cu sufletul la gură. Luni au văzut-o. După ce-au trăit o viaţă cu lampa cu petrol, au avut în casă lumină de la Soare – la 175 de ani de când francezul Becquerel a descoperit efectul fotovoltaic
Energia solară a înlocuit lampa cu petrol la Ursici, iar cătunul cu 14 case a devenit primul din România iluminat cu panouri solare.
Lumina a venit de la Bucureşti – cu o mână de voluntari de la Asociaţia „Free Mioriţa”. Iar Ioan Ursic a fost primul sătean care a avut-o în casă, luni seara. Nu-şi mai încăpea în piele de bucurie. A trăit s-o vadă şi pe asta. Nu-şi mai lua ochii de la panoul solar de pe acoperiş.
La 71 de ani, omul are lumină de la Soare – fără autorizaţii, fără aprobări şi fără facturi. Şi la fel ca el o să aibă, până duminică, toată suflarea din casele de lemn, aruncate parcă de Dumnezeu la poalele Munţilor Şureanu.
„Lumină pentru Ursici”
„Lumină pentru Ursici”- aşa s-a numit campania iniţiată, anul trecut, de un bucureştean de 38 de ani, care a descoperit cătunul de la 1.000 de metri înălţime în decembrie 2008. Iulian Angheluţă a ajuns la Ursici cu nişte prieteni de la cluburile de off-road. În preajma Crăciunului, 20 de maşini din toate colţurile ţării au adus în sat alimente, jucării şi îmbrăcăminte.
„M-au impresionat oamenii de aici. Tăcuţi, dar bucuroşi în sufletul lor. Şi de oaspeţi, şi de daruri. Ne-au omenit după cum au putut – cu friptură, cu gogoşi şi cu ţuică fiartă. Toate erau făcute la lumina lămpii. Satul lor n-avea curent electric, apă, gaz ori canalizare. Tot drumul până la Bucureşti m-am gândit la acelaşi lucru. Cum să aduc lumina mai aproape de lumea de aici”, povesteşte Angheluţă.
De atunci, bucureşteanul s-a întors la Ursici de câteva ori. Şi iarna, şi vara. Şi de fiecare dată a aflat câte ceva despre oamenii din satul risipit pe coama dealurilor.
„Oamenii trăiesc izolat, dar au un spirit extraordinar al comunităţii. Când unul dintre ei pleca la oraş, trecea pe la fiecare casă, să ducă telefoanele la încărcat şi să facă lista de cumpărături pentru tot satul”, îşi aminteşte Iulian despre sătenii cărora nu bucatele ori îmbrăcămintea le lipseau cu adevărat. Ci lumina! Asta era marea lor dorinţă. I-a spus-o o bătrână, într-una din călătorii: „Acolo, la Bucureşti, n-aţi putea vorbi cu cineva să ne aducă şi nouă un cablu pentru lumină?”.
Cea mai simplă soluţie
Angheluţă s-a gândit mult la oful ursicenilor şi anul trecut a găsit soluţia. Cea mai simplă şi mai la îndemână – un panou solar pentru fiecare casă din sat.
„Nu depindeam de autorităţi, iar proiectul putea fi realizat treptat, pe măsură ce strângeam fondurile necesare şi începând cu gospodăriile cele mai sărace”, spune bucureşteanul, care şi-a adunat prietenii şi a pornit campania.
La început, a încercat să adune bani vânzând articole promoţionale – tricouri, sacoşe şi becuri-opaiţ. Dar vestea s-a răspândit repede şi pe Internet şi a avut efect.
„Am primt 7.500 de euro de la o societate bancară. De pe-o zi pe alta, am avut deja cea mai mare parte din bani. Restul l-am pus noi – vreo 30 de oameni care ne-am implicat în proiect. Am cumpărat panourile solare şi tot ce trebuie pentru instalarea lor şi am venit la Ursici. Le montăm noi şi, într-o săptămână, toţi sătenii vor avea lumină în casă. N-o să-şi poată cumpăra frigidere, aspiratoare ori maşini de spălat. Dar vor avea destulă lumină cât să nu mai trăiască la opaiţ sau la lumânare. Se pot uita la televizor şi vor avea o priză la care să-şi încarce telefonul”, explică Iulian.
Drumul spre Ursici a început de la Palatul Regal
Voluntarii au plecat la drum sâmbătă, din Bucureşti. Şi nu întâmplător – din Piaţa Palatului Regal. Pentru că Palatul Regal a fost prima clădire din Capitală iluminată cu o centrală electrică – în 1882. La Ursici au ajuns a doua zi, după un drum de 450 de kilometri.
Ca să ajungi în sat, e ca şi cum ai urca în cer, prin păduri şi drumuri grele – din Simeria spre Călan, apoi spre Boşorod şi, mai departe, spre Luncani. La pod se termină asfaltul. Faci dreapta şi dai de un urcuş şerpuit, preţ de vreo 13 kilometri. Într-o oră, eşti în curtea fostei şcoli – dacă nu plouă şi dacă ai maşină zdravănă. Clădirea e din lemn – ca toate casele din sat – şi s-a închis acum câţiva ani, când mai veneau la şcoală doar 4 copii.
Pentru o săptămână, fosta şcoală este „cartierul general” al voluntarilor de la „Free Mioriţa”. Aici şi-au pus tabăra şi au cărat echipamentele. De luni, s-au apucat de treabă. Au împărţit panourile solare şi echipamentele la fiecare gospodărie. Între două case e cel puţin un kilometru distanţă, şi toate sunt construite din lemn – pe coama dealurilor. Cu încăperi mici şi cu trei-patru paturi înghesuite în fiecare. Iar în ogradă – cu pământ. Doar ici-colo, vezi câte-o floare înconjurată de pietre spoite cu var.
Trai la 1.000 de metri înălţime
La Ursici mai sunt în jur de 50 de oameni. Dumnezeu i-a lăsat acolo şi nu vor să mai plece. Majoritatea, bătrâni – cu câţiva nepoţi care n-au încă anii de şcoală. Trăiesc de pe urma oilor şi a vitelor ori din ce le rodeşte pământul. Tot anul, pun bani de-o parte pentru făina ce-o cumpără toamna, cu sacii. Că iarna nu-i chip să ajungi la oraş şi-şi coc pâinea acasă, la lumina lămpii cu petrol. Care-i mai avut, şi-a cumpărat un generator.
„Dar nici cu ăsta nu-i mare scofală. Îl ţinem doar două ceasuri pe seară. Consumă mult şi benzina e şi scumpă, şi greu de adus până aici”, povesteşte Lucia Râmbetea (foto), o femeie de 47 de ani.
De 27, trăieşte la Ursici. S-a măritat în sat şi n-a lucrat niciodată. A crescut 4 fete, dar i-au plecat la oraş şi n-apucă să-şi vadă părinţii decât în concediu. De câteva ori pe lună, săteanca ori bărbatul ei fac drumul spre Boşorod ori spre Haţeg sau Deva.
„Mergem cu maşina, cu câte un vecin, să cumpărăm zahăr sau ulei. Facem listă pentru toţi oamenii din sat, că fiecare are nevoie de câte ceva şi nu poţi să baţi coclaurile toată ziua”, spune femeia care-şi face de lucru printre voluntari până-şi vede panoul solar montat pe acoperiş. Abia aşteaptă să scoată generatorul din funcţiune şi să poată sta seara un ceas-două la televizor.
Prima lumină la Ursici!
Ioan Ursic (foto) a fost primul sătean din Ursici care a văzut cu ochii lui cum funcţionează panourile solare aduse de voluntari. După patru ceasuri de muncă, bucureştenii i-au aprins lumina în casă. S-a întâmplat luni, la ora 14.57.
Ursic are 71 de ani şi e tare mândru că s-a născut pe pământuri de legendă şi istorie. Dar şi mai mândru este când îşi vede odaia plină de lumina de la bec. Parcă nu-i vine a crede că toate astea i se întâmplă lui. Şi chiar dacă nu prea pricepe el cum stă treaba cu lumina de la Soare, e bucuros că-i funcţionează până şi televizorul pe care l-a ţinut, până acum, mai mult ca decor.
Săteanul e curios din fire şi apasă întrerupătorul chiar cu mâna lui – ca să mai vadă o dată minunea.
Satul care-şi îngroapă morţii în grădină
Dacă lucrurile merg ca pe roate, toate casele din Ursici vor avea lumină de la Soare până la sfârşitul săptămânii. Aşa promit voluntarii, cocoţaţi ziua întreagă pe acoperişuri ca să instaleze echipamentele pe care sătenii le privesc uimiţi.
Odată cu seara, se întorc în „tabără”, la fosta şcoală a satului. Unii dorm în corturi, prin curte, iar alţii – pe jos, în clădirea în care mai funcţionează doar un soi de capelă.
„Din când în când, slujeşte în ea preotul din Luncani”, explică ultimii ursiceni din satul cocoţat la înălţime, departe de ochii străinilor. Un Ursici luminat de acum, dar rămas în continuare fără biserică, cimitir, dispensar, magazin sau şcoală. Cine se încumetă să bată coclaurile la pas, face două ceasuri până la biserica din satul vecin, iar cine-şi încheie socotelile cu viaţa, e îngropat în curtea casei ori în grădina cu pomi.
Sătenii îşi duc traiul într-un tărâm de basm. Nu par din cale afară de săraci, dar povestesc că trudesc mult să-şi crească vitele şi să-şi cultive pământul. Nu-şi plâng de milă şi nu cer nimic nimănui pentru că au învăţat să se descurce cu ce le dă Dumnezeu.
Aşa i-a cunoscut şi Iulian Angheluţă – acum cinci ani, când a călcat prima oară în sat. Şi tot aşa îi va lăsa în urmă, peste câteva zile, după ce va aprinde becul în toate casele. Bucureşteanul e mulţumit că le-a împlinit o dorinţă – cea mai mare dintre toate. Şi spune că n-are de gând să se oprească aici.
„Campania ‘Lumină pentru Ursici’ ar putea deveni ‘Lumină pentru România’”, este convins voluntarul, cu gândul la cele peste 86.000 de case din ţară care aşteaptă marea electrificare. Cele mai multe sunt în judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita şi Hunedoara.
[box type=”info”]
CIFRĂ
500
de euro este costul iluminării unei case din Ursici, însemnând panoul solar, acumulatorul, becurile cu leduri, cabluri, întrerupătoare[/box]
[box]
„Aș fi putut lăsa povestea numită Ursici aşa cum am găsit-o. Aş fi putut să spun, simplu, că nu am bani și nici nu pot salva lumea. De două ori pe an, aș fi venit aici cu alimente și cu haine. Şi atât. Aș fi putut, dar am vrut să-i ajut cu adevărat pe acești oameni!”
Iulian Angheluţă (foto), iniţiatorul campaniei „Lumină pentru Ursici”[/box]
[box type=”info”]
Cum funcţionează un panou solar 
Sătenii din Ursici au aflat de la voluntari şi cum funcţionează cel mai puţin poluant sistem de producere a energiei electrice. Le-a explicat pe îndelete un inginer electronist. Panourile solare transformă energia solară în energie electrică, iar pentru o eficienţă cât mai bună, au fost montate pe acoperişul caselor, înclinate la 35-45 de grade şi orientate spre Sud – spune Costin Gavrilescu (foto). Energia astfel obţinută ajunge în acumulatori care rezistă la un număr mare de cicluri încărcare-descărcare. Acumulatorii alimentează becurile din casă timp de 10-12 ore. Panoul fotovoltaic produce curent continuu de mică tensiune care e transformat de un invertor în curent alternativ de 220 volţi – adică tensiunea la care funcţionează echipamentele casnice şi electronice dintr-o locuinţă. Cantitatea de energie electrică produsă de panou depinde de intensitatea luminii. Ursicenii vor avea lumină în casă şi în zilele noroase. „Pe timp de iarnă, panoul solar generează 500 waţi/oră”, lămureşte electronistul, care mai spune că sistemul nu are nevoie de o întreţinere specială, ci doar de curăţarea de zăpadă. Pe de altă parte, instalaţia nu produce zgomot, vibraţii sau emisii nocive. Panourile solare instalate la Ursici au o durată de viaţă între 20 şi 25 de ani, iar bateriile – între 8 şi 10 ani, mai spune Costin Gavrilescu.[/box]
[box]
Caz particular
Un singur sătean din Ursici este clientul ENEL. Victor Bărbuţi are casă la intrarea în sat şi s-a racordat pe banii lui la reţeaua naţională de electricitate. A săpat singur 27 de gropi în stâncă şi a adunat cu chiu, cu vai 20.000 de lei de la toate rudele, ca să-şi pună în funcţiune o instalaţie de curent electric. Aşa a reuşit să-şi aducă lumină în casă într-un an, înainte de Paşti. Cândva, pentru toate gospodăriile din Ursici a existat un plan de racordare la reţeaua naţională de electricitate, dar pe săteni îi apucă râsul când pomenesc de el. Niciunul n-a avut vreodată bani pentru un asemenea proiect, aşa că au trăit mai departe la lumina opaiţului. [/box]
