[box type=”info”]Un devean de 19 ani a conceput şi construit primul motor cu reacţie românesc din ultimul secol – adică, de la Henri Coandă încoace. L-a montat pe o bicicletă şi aşa a apărut prima turbobicicletă din România. Ineditul vehicul ar costa 15.000 de euro dacă ar fi de vânzare. Hunedoreanul însă foloseşte bicicleta cu reacţie doar pentru demonstraţii[/box]
La 15 ani, a construit un motor cu abur, pentru care a fost premiat la un concurs şcolar. Succesul l-a îndemnat să-şi facă alt plan. Un motor cu reacţie. Primul motor cu reacţie conceput şi construit de un român în ultima sută de ani.
Raul Oaida a lucrat 3 ani la invenţia sa. A desenat singur fiecare piesă. Întâi stângaci, apoi din ce în ce mai complicat. A citit, a învăţat, a descoperit şi câteva cărţi pe Internet. Lucrurile prindeau contur, dar existau două probleme. Prima – banii, cealaltă – nu ştia cine ar putea confecţiona piesele imaginate de el. A bătut Deva în lung şi-n lat în căutarea unor ateliere mecanice. La început, timid, cu taică-său de mână, apoi, de unul singur. În final, multe dintre componentele motorului cu reacţie au fost confecţionate în Statele Unite, după desenele românului.
Un an de zile, Oaida şi-a cheltuit pe invenţie banii de alocaţie şi banii primiţi de la părinţi de Paşti şi de Crăciun.
„Părinţii nu prea înţelegeau ce-i în mintea mea şi mă mustrau că dau banii pe fiare în loc să-mi cumpăr haine. Nici foştii mei profesori de la Colegiul Transilvania n-au avut încredere că o să iasă ceva din motorul ăsta. Au luat totul ca pe un hobby. Le-am arătat primele piese. ‘Nişte fiare, nişte table!’ – mi-au spus. Asta m-a ambiţionat. Am vrut să dovedesc că ideile mele nu sunt chiar fantastice. După trei ani de muncă, am reuşit să le arăt cum funcţionează primul motor cu reacţie conceput de un român în ultima sută de ani”, se mândreşte deveanul.
Concepţie românească, finanţare străină
Costul final al motorului cu reacţie s-a ridicat la 5.000 de euro. Prima sponsorizare a primit-o de la ARCA (Asociaţia Română de Cosmonautică şi Aeronautică). O organizaţie non-profit al cărei obiectiv este explorarea şi colonizarea spaţiului cosmic şi care desfăşoară Programul Spaţial al României (2012-2025).
„Nişte băieţi foarte deştepţi şi de treabă, din Vâlcea, care construiesc şi lansează cele mai eficiente vehicule spaţiale din punct de vedere al costului, folosind tehnologii deja existente. ARCA m-a ajutat cu sume destul de mari, până în faza primelor teste – în aprilie 2011. Mi-au întins o mână de ajutor şi câteva ateliere de pe strada Depozitelor, care mi-au făcut cadou materiale pentru componentele motorului. M-au ajutat foarte mult şi străini pe care i-am cunoscut doar pe Internet. De la o firmă nemţească am primit cea mai ‘uşoară’ sponsorizare. Le-am spus celor de-acolo cine sunt şi ce fac şi mi-au trimis 20 de rulmenţi pentru turbina motorului. Dacă-i plăteam, ar fi costat 1.100 de euro”, explică Raul Oaida.
Un german stabilit în China i-a trimis şi el 1.200 de euro, ca să-şi cumpere un strung. I-a descoperit numele pe un site al sponsorilor pentru programe aerospaţiale.
„În 5 minute i-am explicat cu ce mă ocup şi în două zile am avut banii pentru strung. L-am cumpărat de la un atelier de peste linia ferată şi am învăţat singur să lucrez la el”, povesteşte tânărul inventator, amintindu-şi că n-a fost scutit nici de surprize mai puţin plăcute. Unii l-au păcălit, iar alţii i-au construit piese care nu se potriveau deloc cu desenele lui.
„Pentru una dintre componente – un ajutaj – am apelat la o firmă din Deva, care are ca domeniu de activitate fabricarea de aeronave şi nave spaţiale. Este firma unui pilot din oraş, stabilit acum în Elveţia. Am aşteptat 4 luni pentru piesa asta. În mintea mea de copil, speram să nu-mi ia cine ştie ce bani. Şi eu am licenţă de pilot de la 16 ani şi, în plus, am crezut că se bucură când află că mă pasionează acelaşi domeniu. La final, am fost surprins. Piesa a costat 300 de lei, dar eu n-aveam decât 200. I-am promis că-i aduc restul de bani într-o săptămână. N-a avut încredere şi m-a pus să semnez un contract cum că-i datorez 100 de lei. Şi când mă gândesc că străinii mi-au trimis mii de euro, aflând despre mine doar de pe Internet! Când vedeau atâţia bani, părinţii mei se temeau ca nu cumva să fac ceva ilegal pentru ei”, spune Oaida, amuzat.
[wzslider autoplay=”true”]
Proiect pentru Discovery
Motorul cu reacţie a fost gata în trei ani de muncă serioasă – cel puţin 14 ore pe zi, 7 zile din 7. Probabil, ar fi durat mai mult dacă americanii de la Discovery Channel nu i-a fi cerut deveanului să conceapă un proiect pentru un documentar realizat de ei – „High Tech Toys”.
„Când m-a contactat Discovery, lucram deja la motorul cu reacţie, aşa că le-am propus să fac o turbobicicletă. Deci, motorul urma să fie montat pe o bicicletă. Am făcut un rezumat al invenţiei şi i l-am trimis unui australian din Melbourne, Steve Sammartino. Un tip de 39 de ani care lucrează în marketing şi care m-a ajutat să strâng mare parte din banii pentru motor. După ce-a văzut planurile, mi-a trimis 1.100 de dolari. E foarte curios că mulţi dintre străinii care m-au sponsorizat abia dacă au auzit de România. Steve, de pildă, ştia un singur lucru despre ţara noastră. Auzise de ciocolata Rom, datorită premiilor pe care le-a luat la Cannes, în 2010, după campania publicitară cu ambalajul steagului american”, explică Raul Oaida.
Turbobicicleta n-a apărut, în final, în documentarul Discovery. „Timpul a fost prea scurt – cam două săptămâni, iar unele piese mi-au sosit cu întârziere. Dar mai am o şansă, anul acesta”, e convins deveanul.
Consum: un litru de combustibil/minut
Motorul lui Oaida cântăreşte 5 kilograme şi este construit din duraluminiu, oţel inoxidabil, titan şi câteva aliaje.
„Primul motor cu reacţie cântărea o tonă şi avea dimensiuni foarte mari. Al meu este cât un caiet studenţesc şi funcţionează ca un ceas elveţian”, spune inventatorul, explicând că el nu controlează motorul în mod direct, ci printr-un computer care îi preia semnalele, le analizează şi dă apoi comenzile necesare.
„Dacă încerci să porneşti manual un motor cu reacţie, îl poţi distruge. Calculatorul execută ceea ce n-ar putea executa niciodată un operator uman. Acum 20 de ani, acest computer era cât o ladă frigorifică şi costa 100.000 de euro. Cel folosit de mine are mărimea unei cutii de chibrituri şi costă 200 de euro. Tehnologia îşi spune cuvântul!”, explică tânărul.
Motorul conceput de Oaida funcţionează cu un amestec de benzină, motorină şi ulei sintetic.
„Concret: 4 părţi motorină, o parte benzină şi 2 la sută ulei sintetic. Ceea ce echivalează cu kerosenul pe care îl găseşti greu, iar dacă-l găseşti, trebuie să cumperi cantităţi mari. La viteză maximă – adică, 93.000 de turaţii/minut, motorul consumă un litru pe minut”, explică hunedoreanul despre invenţia care este concepută ca la carte, fără improvizaţii şi doar din materiale specifice. Principalele componente ale motorului cu reacţie sunt conul de admisie, un compresor centrifugal, statorul, galeria pentru ax, axul, camera de ardere, un ajutaj cu paleţi şi turbina de evacuare.
Bicicletă cu reacţie
Din pricina dimensiunilor mici, motorul cu reacţie conceput de Raul Oaida are aplicaţii destul de restrânse. S-ar putea folosi la rachete de croazieră, avioane ultrauşoare sau la drone (vehicule aeriene fără pilot), dacă i-ar fi schimbată configuraţia – lămureşte tânărul, care s-a gândit să-i găsească totuşi o utilitate. Chiar şi numai pentru demonstraţii.
„N-am vrut să rămână un motor, pur şi simplu, aşa că m-am gândit să-l montez pe o bicicletă”, spune el, şi aşa a apărut prima turbobicicletă din România.
Bicicleta a primit-o cadou de la „First Bike”.
„Am încercat întâi să ajung la o înţelegere cu DHS, dar n-au fost interesaţi. După câteva telefoane, am primit bicicleta de la ‘First Bike’. Am pus pe ea motorul cu reacţie, plus un rezervor care ajunge pentru o plimbare de 20 de minute”, explică Oaida, care a testat deja ineditul vehicul pe străzile Devei. Oamenii care au văzut turbobicicleta scuipând flăcări în urma ei au rămas surprinşi. Cei mai mulţi s-au uitat spre cer. Ineditul vehicul poate prinde o viteză mortală, dar hunedoreanul nu s-a aventurat la mai mult de 40 de kilometri/oră.
„Este totuşi o bicicletă. Nu a fost concepută pentru viteze extraordinare. Este doar o bicicletă pentru demonstraţii. Dacă ar fi s-o vând, aş da-o cu 15.000 de euro, dar nu mă gândesc la asta. Câştigul meu este altul – toate cunoştinţele pe care le-am dobândit în trei ani cât am lucrat la motor şi miile de ore de muncă în care am învăţat foarte multe lucruri şi, mai ales, am dovedit că pot!”, mai spune inventatorul.
Premieră mondială
Raul Oaida este fiul unui tâmplar şi al unui agent de vânzări. A absolvit Colegiul Tehnic „Transilvania” din Deva şi nu are de gând să se înscrie la facultate.
„Dacă unii n-ar fi renunţat la şcoală pentru carieră, lumea ar fi fost cu totul alta”, e convins tânărul. Şi are destule exemple. Dacă Bill Gates n-ar fi renunţat la Harvard, Microsoft n-ar fi existat, iar dacă Steve Jobs rămânea la şcoală, n-ar fi existat nici iPod-ul. Mark Zuckerberg a folosit dormitorul de la facultate nu ca să înveţe, ci ca să inventeze Facebook-ul. Şi el a renunţat la şcoală şi a ajuns cel mai tânăr miliardar al lumii. Richard Branson a renunţat la şcoală la 16 ani, iar astăzi este printre cei mai bogaţi britanici – proprietar al casei de muzică Virgin Record şi al companiei aeriene Virgin Atlantic Airways şi primul pământean care a zburat cu un balon deasupra Atlanticului.
Chiar dacă are doar 19 ani, Oaida spune că şi-a făcut planuri pentru viitorii 50 de ani. Va pune pe picioare o afacere în domeniul imprimantelor 3D, împreună cu australianul Steve Sammartino. Străinul i-a sugerat să se mute în Australia. I-a promis chiar că-i va suporta toate cheltuielile.
„L-am refuzat. Nu vreau să plec din ţară. Ştiu că aici e locul care îmi permite să-mi fac munca eficient. Mai ales că astăzi, cu ajutorul Internetului, poţi fi oriunde pe glob. Seara sunt în Australia, dimineaţa – în Statele Unite. Tehnologia nu are graniţe!”, spune Oaida.
De-o vreme, hunedoreanul este implicat în alt proiect despre care spune că va costa cel puţin 40.000 de dolari şi are 40 de finanţatori din Australia, Statele Unite, America Latină şi Anglia. Va fi gata până la jumătatea acestui an şi va fi o premieră mondială – dezvăluie inventatorul.
