Clădirea ce adăpostea școala din localitate stă închisă de 30 de ani. Vânătorii de arhive mai pot găsi şi astăzi în clădire mobilier și documente contabile emise cu peste o jumătate de secol în urmă
[wzslider autoplay=”true”]
Rare mai sunt locurile în ziua de azi în care tradițiile se mai păstrează nealterate. Una dintre așezările de referință ale Pădurenimii este comuna Lelese, împreună cu satele sale aparținătoare Cerișor, Runcu Mare și Sohodol.
O raită prin Lelese
Centrul de comună, conform site-ului oficial al primăriei, este la 31 de kilometri de Hunedoara și la 48 de Deva, ceva mai departe fiind satul Sohodol. Ca să ajungi în Lelese, lași în urmă Teliucu Superior, unde faci dreapta, înainte de a urca spre Cinciș, și, de la vechiul furnal de la Govăjdie, ai două variante: cea clasică, pe drumul județean, ori cea ocolitoare, pe „centura” către Runcu Mare, cele două artere rutiere urmând a fi modernizate în curând, lucrările chiar fiind începute la cea din urmă. Formată din așezări disparate, cu case răzlețe, situate pe culmi de munte, comuna Lelese este una dintre așezările izolate ale județului Hunedoara, în care vechiul se împletește, destul de ciudat, cu noul. Aici întâlnești case tipice pădurenești arhaice, construite din lemn, cu demisol și etaj, dar şi Internet wireless. Sunt probleme majore cu semnalul telefoniei mobile, dar există rețea centralizată de alimentare cu apă. Canalizare însă nu. Lăsăm Lelesele în urmă, după ce am mers pe drumul județean, și urcăm, preț de vreo trei-patru kilometri, spre la Sohodol. Până a ajunge în sat, oprim să admirăm priveliștea, aceasta fiind dominată de „Catedrala Pădurenilor” de la Ghelari, aflată la o distanță apreciabilă.
Amintiri cu „Viață Nouă”
Și ajungem în Sohodol. Satul dă impresia unei așezări părăsite. Zgomotul motorului tulbură liniștea mormântală a satului, care, pe vremuri, forfotea de viață. Aici trăiau, odinioară, cam 120 de familii. De tumultul de altă dată ne amintește o clădire din lemn, cum altfel?, de pe frontispiciul căreia o tablă ruginită, cu însemnele Ministerului Educaţiei de pe vremea lui Ceauşescu, amintește că în acel loc a funcționat școala de la Sohodol. De după un gard, o bătrână sprijinită într-un toiag ne iscodea curioasă, dar și cu poftă de vorbă, străinii rar călcând pe aceste locuri. „Io îs vinită de 58-59 de ani aici, când m-am măritat. Am venit de la Hășdău (comuna Toplița, n.r.) după omul meu, care s-o prăpădit săracul. Aici o fost școală și cămin, Erau în tăt anul 10-14 copii, până la clasa a IV-a și să țineau nedei. Dar acu nu mai e nimic…”, spune, cu glas trist, septuagenara Ileana Inășesc.
O „conservă” cu arome ale Epocii de Aur
Clădirea, care nu mai are destinația inițială din 1984, când s-a închis școala, arată destul de bine din exterior. Inevitabil, câteva geamuri s-au spart, dar unele s-au păstrat intacte. Mai mult, în interior au rezistat sobele, dar găsim și câteva bănci. Pe acestea găsim câteva caiete cu foi îngălbenite de trecerea implacabilă a timpului, un scris stângaci, cu greșeli firești copiilor de clase primare, ne spune, printre altele că „tractoarele agricole sînt folosite în agricultură”. Totodată, ca și cum timpul ar fi încremenit în loc, mai găsim diverse acte contabile, din 1962, deci de peste o jumătate de secol, ale Cooperativei „Viață Nouă” din Sohodol, despre care puțini își mai aduc aminte.
Cinstea pădurenilor
Pentru necunoscătorii zonei, să mai găsești așa ceva într-o clădire părăsită, mai ales sobe și bănci, este ceva de neconceput, dar în Pădurenime cinstea este cel mai de preț lucru. „Or fost ele mai multe bănci, dar când s-o închis școala de aici, câteva o luat învățătoarea și le-o dus la aia de la Lelese, unde o lucrat după aia. Nu cred io că aici o să mai fie ceva, că mai îs în sat numa 13 familii. Adică numa în 13 căși se mai stă, și în alea îs mai multe bătrâne, așa, ca mine. Tineretul o plecat în lume, să câștige, că aici nu mai ai unde lucra. Noi, ăi bătrâni nu mai avem nici putere. Erau, odată, vaci de nu le mai știu numărul, iar acu îs doar 11”, mai spune Ileana Inășesc. Pentru vechea clădire ce a adăpostit școala și căminul cultural din Sohodol, administrația publică din Lelese are un proiect pentru a transforma locația într-un muzeu, dar Ileana Inășesc nu mai crede în minuni. Părăsim nostalgici satul Sohodol, însoțiți de vorbele bătrânei de 77 de ani: „Să fiți sănătoși și Dumnezeu să vă feară de cele rele” și pornim pe drumul de întoarcere.
Dubița pe butuci
Reîntoarcerea la civilizație este una brutală: pe una dintre culmile dinspre Lelese sună telefonul, ceea ce înseamnă că am nimerit într-o zonă cu semnal. Apoi, ceva mai încolo, o dubiță pe butuci, cu număr de Irlanda, confirmă spusele bătrânei din Sohodol. Plecăm către oraș pe „centura” către Runcu Mare. Pe drum găsim o galerie de mină părăsită, intrarea în ea fiind blocată de un vagonet cu roțile în sus, care semnifica, aidoma furcii puse în poartă în satele din zonă, că pădurenii sunt plecați de acasă…Pe vremuri, când funcționa mina, de aici extrăgându-se talc și dolomită, în Lelese trăiau peste 1.200 de oameni și era un număr dublu de navetiști, majoritatea din Hunedoara, dar și din alte localități învecinate. Acum, după datele oficiale ale recensămtului populației din 2011, în comuna Lelese mai trăiesc 406 suflete…
