Zeci de accidente de muncă, soldate cu decesul muncitorilor, aveau loc în fiecare din anii celei mai înfloritoare epoci din istoria combinatului siderurgic din Hunedoara
Dramele familiilor celor care munceau în uzinele Hunedoarei, în anii 1950 – 1960, mai sunt consemnate doar în arhivele fostului combinat. Pentru presa din comunism, tragediile petrecute la locul de muncă au fost un subiect tabu, chiar dacă numărul acestora ar fi fost considerat astăzi îngrijorător. În fiecare an din cea mai înfloritoare perioadă a complexului industrial din Hunedoara, zeci de oameni îşi pierdeau vieţile ori rămâneau invalizi în urma unor accidente de muncă.
În 1966, potrivit arhivelor combinatului, s-au petrecut pe platforma industrială a Hunedoarei circa 20 de accidente de muncă grave şi mortale.
Realităţi dureroase
„În momentul în care autobasculanta se găsea pe pasaj, vagonul din faţă al convoiului a lovit autobasculanta. Un tampon a intrat în cabină, iar celălalt a intrat sub caroseria autobasculantei. A dus la decesul şoferului aflat în cabină”, consemna o anchetă a unui accident mortal petrecut în 1966, în combinat, în care au fost implicate o garnitură cu vagoane de marfă şi o autobasculantă. Din cercetări reieşea faptul că şoferul autobasculantei încărcate cu pământ nu a fost atent, iar conducătorul garniturii care se deplasa cu 10 – 12 kilometri pe oră şi a lovit basculanta nu avea destulă vizibilitate, din cauza unor pomi. Urmările au fost montarea unor indicatoare la trecerea peste liniile ferate. Într-un alt caz de accident mortal, o altă garnitură de tren surprindea şi ucidea două muncitoare neatente. Un alt siderurgist murea strivit între două vagoane de marfă, iar un bărbat care lucra la descărcarea vagoanelor (foto 1) cu cărbuni îşi găsea sfârşitul sub un vagon de 40 de tone, care a fost răsturnat, de un macaragiu imprudent, peste el. Un artificier a murit în acelaşi an (foto 2), 1966, după ce a încercat să îndepărteze, prin folosirea dinamitei, zgura solidificată care acoperise una din liniile ferate ale combinatului. Şirul accidentelor mortale părea nesfărşit în acei ani, cele mai multe fiind cauzate, potrivit anchetatorilor şi de lipsa de experienţă a muncitorilor.
Imaginea idilică a combinatului
Din exterior, cu totul altfel era înfăţişată priveliştea combinatului siderurgic al Hunedoarei (foto 3). „Într-un scurt timp, au fost construite la Hunedoara două mari furnale, pe lângă cele cinci existente. Numai construcţia Furnalului 5, intrat în funcţie nu de mult, întrece cu 1,1/2 ori întreaga producţie de fontă a tuturor furnalelor din România burghezo-moşierească”, scria istoricul Octavian Floca, în volumul său Regiunea Hunedoara, Ghid Turistic, publicat în 1957. „Hunedoara zilelor noastre apare sub forma peisagistică a unui oraş şantier. Oriunde arunci privirea, în orice direcţie te mişti, în zi sau în noapte, totul freamătă de ritmul unei activităţi însufleţite şi neîntrerupte. De la periferia oraşului, până în inima cetăţii oţelului, străbaţi cu greu printre coloanele nesfârşite de maşini. Gonesc trenuri, urcă şi coboară ascensoare, iar în înălţimi, pe funiculare, aleargă una după alta „coşărei”, încărcate cu minereu de la Teliuc, pentru a potoli foamea nesăţioaselor furnale”, a continua istoricul Octavian Floca, în aceeaşi descriere. „La cocserie, cărbunele aprins năvăleşte prin zeci de guri şi se încarcă în vagoane. Noaptea, când toate aceste guri de foc se deschid, cerul se luminează împrejur şi îţi pare că e răsărit de soare. Oraşul adormit străluceşte de văpaia cuptoarelor”, era atmosfera anilor în care vechile uzine metalurgice se transformau în combinatul siderurgic, descrisă de Octavian Floca.
