Peste 1.000 de piese de militărie au fost adunate, la Ciopeia, într-un veritabil muzeu militar creat de primul comandant al Poliţiei Militare Timişoara. Locaţia este, în acelaşi timp, sală de repetiţii pentru muzică populară şi birou. Piesa de rezistenţă a biroului e o „clonă” a fotoliului lui J.R. Ewing
Uniforme militare, epoleţi, caschete, insigne şi însemne militare, cizme şi bocanci, medalii, arme şi multe alte piese de militărie şi-au găsit locul în casa unui hunedorean din Ciopeia.
În 30 de ani de carieră, colonelul în rezervă Doru Poşuş a adunat peste 1.000 de astfel de obiecte care sunt găzduite astăzi în casa sa. Bărbatul şi-a transformat sufrageria într-un veritabil muzeu militar. La loc de cinste stau toate uniformele purtate de el – de pe vremea cătăniei, până la pensionare, în 2003.
Obiecte de colecţie
Poşuş spune că a iubit atât de mult haina militară încât nu se poate despărţi de ea nici la pensie. Şi de dragul milităriei, i-a venit ideea să-şi facă propriul muzeu. Primele piese au fost colecţionate în 1978, iar bărbatul şi-a încropit întâi muzeul în biroul de la serviciu – la Zalău. O vreme, chiar telefonul său mobil avea culori de camuflaj şi un tanc ca imagine de fond, iar când militarul era apelat, telefonul suna Imnul României.
În ’90, când a devenit primul comandant al Poliţiei Militare din Timişoara, Poşuş şi-a mutat colecţia în biroul din oraşul de pe Bega, iar după pensionare, l-a adus acasă, la Ciopeia. Între exponatele care pot fi admirate în muzeu se află cel puţin 200 de epoleţi – de la cei sovietici, la cei francezi, peste 500 de insigne şi însemne militare, 100 de piese de coifură (embleme de pe caschete şi bonete), panoplii cu toate elementele de luptă ale poliţiei militare şi cu grade militare – de la soldat, la colonel şi general, dar şi câteva sute de medalii – cele mai valoroase datând din Războiul de Independenţă şi din Primul Război Mondial.
Cizme lustruite cu ciorapi de damă
Câteva ţinute militare complete sunt expuse pe manechine în muzeul hunedoreanului.
„Sunt uniformele pe care le-am purtat de-a lungul carierei şi cele din perioada stagiului militar, de la începutul anilor ’70 – prima uniformă comunistă, cu petliţe roşii, pe care o purtau infanteriştii. Plus uniforma de maior, ţinuta de gardă de onoare – din anul în care România a fost primită în NATO, şi o ţinută de deşert. Am instruit militari care au luptat în teatrele de operaţii din Angola, Kosovo, Afganistan şi Irak”, explică bărbatul.
De lângă uniforme nu lipseşte raniţa primilor dorobanţi şi infanterişti din armata română. Colecţionarul a păstrat-o cu tot ce exista în ea – haine şi lenjerie pentru prima săptămână de luptă.
Pe marginea unui birou sunt înşirate caschete militare de culori şi stofe diferite – caschetă fresco de vară, caschete albe şi albastre de ceremonie şi cascheta camgar de toamnă-iarnă, care se poartă de la sfârşitul lui octombrie, după Ziua Armatei.
Cizmele şi bocancii model sovietic sunt vechi de trei decenii, dar arată ca noi. Secretul strălucirii lor perfecte este lustruirea cu ciorapi de damă şi folosirea unei creme de ghete obişnuite – dezvăluie Poşuş.
„Cizmele au 30 de ani. Le-a purtat ani de zile şi le încalţ şi astăzi – pe scenă, când cânt muzică populară”, spune el.
Bâte din prima mineriadă şi de la Revoluţie
Fostul militar are în colecţie şi zeci de cuţite Rambo sau dintre cele folosite de trupele de cercetaşi, săbii ninja şi baionete din Bătălia de la Smârdan (1878). Toate acestea, alături de stiletul de promoţie.
„Ţin la el ca la ochii din cap. Fiecare ofiţer primeşte unul la absolvirea şcolii. Şeful de promoţie are numele gravat pe stilet. În promoţia mea, ocazia asta a avut-o generalul de Divizie Nae Roman. Azi e pensionar şi locuieşte la Bucureşti. Ne vom revedea pe 6 septembrie, la întâlnirea de 35 de ani de la absolvire”, se bucură colonelul în rezervă
Două panoplii cu bâte de luptă ale poliţiei şi jandarmeriei din România şi din alte ţări îţi sar în ochi 
de pe un perete. Despre un baston cu patru muchii, Poşuş spune că datează de la prima mineriadă.
„Mi l-a adus un fiu de miner din Valea Jiului, care mi-a fost soldat. Am şi o bâtă de la Revoluţia din ’89. A aparţinut gărzilor patriotice din Oltenia, trimise de Ceauşescu la Timişoara, să înăbuşe Revoluţia. Am găsit-o pe stradă, în Piaţa Operei”, detaliază fostul militar.
Tot în decembrie ’89 s-a ales şi cu un telefon la modă prin anii ’50, în stare de funcţionare.
„Cineva l-a aruncat în stradă şi a nimerit în capul unui soldat de-al meu. L-am luat şi l-am pus la colecţie”, spune bărbatul.
Ziua de cumpănă
1989 a fost anul de cumpănă al carierei lui Doru Poşuş. În 30 de ani de militărie, n-a trăit experienţe ca în decembrie ’89.
„Eram comandant de companie – aveam peste 100 de soldaţi, şi am trăit Revoluţia din plin, la Timişoara. Nicio zi din viaţa mea n-a fost mai urâtă decât 22 decembie 1989. Trebuia să păzim tipografia oraşului, unde se tipăreau ziare împotriva regimului comunist. Veneau tot felul de trupe speciale, trimise din ţară. Habar n-aveam cine erau. Călcau tot în picioare şi n-auzeai în jur decât că ‘vin teroriştii!’. Da’ de unde?! ‘Agenturile străine’! – vorba lui Ceauşescu. Lumea a ieşit în stradă, gură-cască, după ce s-au spart magazinele şi s-a trezit împuşcată din toate părţile. Îmi număram soldaţii ca pe boboci – în tranşee. În prima zi, armata n-a avut nici măcar muniţie. Până când a murit Ceauşescu, a fost teroare. Dar cel mai important a fost că n-am avut nici un soldat mort”, povesteşte colonelul în rezervă.
Când îşi aminteşte de cea mai frumoasă zi din carieră, se revede, parcă, defilând în batalion – în acelaşi ritm cu alţi peste 400 de ofiţeri.
„Era o zi de 23 august, iar eu eram avansat la gradul de locotenent”, rememorează fostul militar.
Retragerea
De 10 ani, Doru Poşuş şi-a pus în cui haina militară. După pensionare, s-a retras la Ciopeia. Şi-a ridicat o casă pe pământul moştenit de nevastă şi-şi face de lucru prin livadă, în cramă ori în grădina cu 200 de trandafiri.
În mijlocul proprietăţii de 5.000 de metri pătraţi, flutură tricolorul. Hunedoreanul se declară un patriot convins şi spune că milităria nu i-o va scoate nimeni din sânge. Îşi începe ziua în zori, în biroul din muzeu, cu un program riguros – după canoanele militare.
„Am apucături de neamţ. Punctualitatea şi disciplina sunt punctele mele forte, iar când mă aşez la birou, mă simt ca un ofiţer activ. Singura diferenţă e că acum eu comand, eu execut”, încheie Poşuş, zâmbind.
––––––––––––––––––
INEDIT. Dallas cu epoleţ
Doru Poşuş are în birou şi o „clonă” a fotoliului lui J.R. Ewing, din serialul „Dallas”. Fostul militar are scaunul de pe vremea când era comandantul Poliţiei Militare din Timişoara. A fost realizat după propriile schiţe, inspirate din originalul deţinut de J.R. Ewing. „E construit pe scheletul unui scaun obişnuit, căptuşit cu burete şi îmbrăcat în piele ecologică. Rula ‘Dallas’ la televizor şi-l invidiam pe J.R. pentru fotoliul său. Aşa că l-am desenat şi i-am spus soldatului Vasile – un tapiţer de prima mână, să-mi facă şi mie un scaun asemănător. După ce m-am pensionat, l-am adus la Ciopeia”, explică Poşuş.
–––––––––––––––––-
CARTE DE VIZITĂ. Primul comandant al Poliţiei Militare Timişoara
Doru Poşuş s-a născut în 1951, la Mirăslău, în judeţul Alba. A absolvit Şcoala Superioară de Ofiţeri de la Sibiu – promoţia 1978 şi şi-a început cariera la Zalău – comandant de pluton. A predat, o vreme, la Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, iar cu puţin timp înainte de 1989, a ajuns la Timişoara, la Divizia Mecanizată „Decebal”. În 1990, a devenit primul comandat al Poliţiei Militare Timişoara (reînfiinţată după 55 de ani), iar în ultimii 10 ani ai carierei, a fost comandantul celui mai mare poligon de garnizoană din România.
–––––––––––––––––-
Stelist până-n măduva oaselor
Nici garajul lui Doru Poşuş n-a scăpat fără piese de colecţie. Pe pereţi sunt afişate zeci de articole sportive – de la fanioane, insigne şi brelocuri, până la şepci şi tricouri. Pe majoritatea apare emblema clubului Steaua. Este fanul roşi-albaştrilor de când era militar în termen. „Am plătit cotizaţie la club şi din solda de ofiţer. În fiecare lună, pe fluturaşul de salariu scria: „10 lei – sport”. Mergeam cu toţi soldaţii pe stadion când juca Steaua, iar la Zalău, au avut şi soldat un fotbalist – pe Lucian Bălan, jucător legendar al Stelei ’86”, povesteşte Poşuş. Lângă tricouri şi fanioane ale echipei din Ghencea, a păstrat şi numerele de înmatriculare ale tuturor autoturismelor pe care le-a avut. Acum conduce un Nissan Navara SUV, pe care l-a înmatriculat cu anul cel mai crunt din carieră – HD 89 TEO.
––––––––––––––––––
PASIUNI. Colonelul-cântăreţ
Pe lângă militărie, Doru Poşuş şi-a făcut numele auzit şi în muzică. E pasionat de folclor din copilărie şi povesteşte că prima apariţie pe scenă a avut-o în clasa întâi. Hunedoreanul păstrează toate medaliile câştigate la concursurile şi festivalurile muzicale din ţară. Cel dintâi trofeu l-a obţinut la „Primăvara Băileşteană” – un festival de muzică şi umor din oraşul lui Nea Mărin. Poşuş a colaborat cu ansamblurile „Doina Ilfovului”, „Doina” al Armatei, „Banatul” din Timişoara şi Filarmonica de Stat din Arad şi a editat două albume. Cel mai recent – „Trece Mureşul frumos”, a fost înregistrat cu Ansamblul „Banatul” şi cu taragotistul Luca Novac. „Am cântat cu folclorişti cunoscuţi în toată lumea. Acum activez la Casa de Cultură din Haţeg, iar pe 31 august voi cânta la ‘Zilele Haţegului’”, spune fostul militar.
