1.4 C
Deva
duminică, decembrie 8, 2024

S-a încheiat Școala non-formală de arheologie interdisciplinară din Valea Alunului

S-a încheiat Școala non-formală de arheologie interdisciplinară din Valea Alunului, jud. Hunedoara, eveniment organizat de Universitatea de Vest din Timișoara în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Fundația Dacica.

Scopul programului a fost acela de a crește gradul de pregătire al studenților Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul UVT interesați de studiul istoriei vechi și a arheologiei

Obiectivele pe care și le-au propus organizatorii au vizat creșterea gradului de interes al studenților privind documentarea în biblioteci, privind cercetarea arheologică și a nivelului de cunoștințe aplicate al studenților, cu privire la civilizația dacică, în zona capitalei regatului dac, prin prelegeri și prin vizite de studiu, la unele dintre cele mai importante obiective.

A fost o săptămână plină atât pentru studenți cât și pentru lectori, activitățile s-au succedat cu mare intensitate, iar reacțiile pozitive nu au întârziat să apară. Unii dintre studenți au ținut să prezinte în mediul on-line experiența trăită în cadrul școlii (https://ciprianbaciu.com/2022/05/07/scoala-de-la-alun/).

Mulțumim presei, care a preluat și a distribuit comunicatele noastre de presă și tuturor celor care, prin implicare, au contribuit la reușita acestui eveniment.

Organizatorii își propun să repete experiența, iar noi vom face cunoscute toate detaliile de fiecare dată.

Secția de Marketing și Relații cu Publicul

MCDR Deva

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/