Deşi nu au autorizaţii de construcţie şi funcţionare reprezentanţii magazinului PROFI, situat la parterul Hotelului Deva, au deschis, ieri dimineaţă unitatea, şi au permis accesul clienţilor în incintă. Lucru pentru care au fost amendaţi, clienţii au fost daţi afară, iar magazinul a fost închis până când vor intra în legalitate cu toate documentele.
[wzslider autoplay=”true” transition=”‘slide'”]
Deschidere de magazin cu tam-tam. Încă de la primele ore ale dimineţii magazinul PROFI şi-a deschis uşile şi şi-a primit clienţii. Lucru absolut ilegal, având în vedere că nu există autorizaţii de funcţionare şi construcţie eliberate de Primăria Deva. Astfel, reprezentanţi ai Primăriei Deva, ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, ai Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, dar şi ai Poliţiei Locale Deva, s-au întâlnit cu reprezentaţii magazinului pentru a vedea care este situaţia. Dar mai ales de ce au deschis magazinul, în condiţiile în care nu au autorizaţiile necesare. Chiar şi reprezentanţii magazinului recunosc acest lucru, însă pentru autorităţi aceasta nu este o scuză plauzibilă. „Dacă un amărât de buticar are autorizaţii, mi se pare o bătaie de joc la adresa devenilor ca un astfel de lanţ comercial să îşi permită să deschidă fără a avea autorizaţie. Este inadmisibil. Aşa ceva nu vom tolera”, a declarat Andrei Nistor, consilier al primarului municipiului Deva.
Clienţi daţi afară, magazin închis şi amendă 400 de lei
La solicitarea autorităţilor locale, reprezentanţii magazinului i-au poftit pe clienţi afară şi nu au mai permis accesul altora. De asemenea, responsabilii magazinului a fost sancţionaţi. „Am aplicat minimul de amendă, respectiv 400 de lei, deoarece nu au autorizaţii emise de Primăria Deva. Pentru faptul că nu au intrat în legalitate şi nu şi-au pus la punct documentaţia, nu ar fi trebuit să deschidă magazinul”, a precizat Ana Vasiu, poliţist local Deva.
Pentru a intra în legalitate trebuie eliminată tâmplăria din PVC alb de pe faţada construcţiei, gresia de pe treptele de acces şi înlocuirea cu plăci din marmură, precum cele de la intrarea în hotel, dar şi amenajarea unei parcări cu acces separat faţă de cea a hotelului.
TEXT: Petronela Tămaş; FOTO: Ovidiu Oltean Hunedoara TV


