20.5 C
Deva
sâmbătă, iulie 20, 2024

S-au afișat rezultatele la Bacalaureat 2021

Ministerul Educației a publicat astăzi, 5 iulie, pe site-ul dedicat http://bacalaureat.edu.ro/ , rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.

Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 64,61% (59,34% în sesiunea iunie-iulie 2020).
Pentru promoția curentă, rata de promovare este 72,13% (70,70% – sesiunea iunie-iulie 2020), iar pentru promoțiile anterioare – 21,27 % (19,61% – sesiunea iunie-iulie 2020). La nivel național, rata de promovare este de 67,8 %, față de 62,9 %, înregistrată în – sesiunea iunie-iulie 2020.

Au promovat un număr de 1.581 de candidați, dintr-un total de 2447 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1504 de candidați provin din promoția curentă, iar 77 de candidați din promoțiile anterioare.

4 candidați au obținut media 10 (față de 9 candidați în prima sesiune a anului trecut). Doi dintre aceștia au susținut examenul la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, un candidat provine de la Colegiul Național „Decebal” Deva și un candidat este absolvent al Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
• 39 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
• un candidat a obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
• 33 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 17 / Istorie – 16)
• 52 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
• recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
• obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/