15 C
Deva
miercuri, mai 29, 2024

SCENE ȘOCANTE PE DN 7. Un microbuz scăpat de sub control a lovit un utilaj agricol. Nouă oameni au ajuns la spital

SCENE ȘOCANTE PE DN 7. Un microbuz scăpat de sub control a lovit un utilaj agricol. Nouă oameni au ajuns la spital.

Un accident rutier grav s-a petrecut sâmbătă dimineață în Mintia, la intrarea în municipiul Deva. Nouă persoane au fost rănite în impactul dintre microbuz și un utilaj agricol, care staționa pe marginea Drumului Național 7. Șoferul microbuzului ar fi adormit la volan. „Un bărbat care conducea un microbuz cu  nouă locuri, pe Drumul Național 7, dinspre Arad spre Deva, la intersecția cu un drum secundar (drumul târgului), a adormit la volan și a acroșat combina agricolă”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.

Echipajele SMURD, ale Ambulanței și un echipaj al Descarcerării de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara au ajuns la locul accidentului și au acordat ajutor răniților. „În urma accidentului rutier, nouă persoane au fost transportate la Spitalul Județean Hunedoara – Deva pentru investigații de specialitate”, a informat  IPJ Hunedoara. Trei dintre victime au fost rănite grav, iar una dintre ele a fost transportată cu un elicopter SMURD la o clinică din Timișoara. Cele nouă persoane, între care se află și două femei, veneau din Germania, țară în care munceau. Toți sunt cetățeni români și se îndreptau spre casă, în județele Ilfov și Bacău, dar și municipiul București. Polițiștii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.
A fost al doilea accident petrecut în mai puțin de 24 de ore,pe raza localității Mintia, la intrare în municipiul Deva.

FOTO: ISU HUNEDOARA.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/