19.7 C
Deva
duminică, iunie 23, 2024

Sportivi din Deva medaliați la Campionatul European de Karate Tradițional

  • Peste 550 de sportivi, reprezentând 15 țări s-au întrecut, la finalul săptămânii trecute, Belgrad, în cadrul finalei Campionatului European de Karate Tradițional, eveniment sportiv organizat de Federația Europeană de Karate Tradițional (European Traditional Karate Federation).

Competiţia a inclus probe de kata şi kumite, judeţul Hunedoara fiind reprezentat de sportivii Tudor Isfan, Mihai Roșu, Mihaela Elena Alba și Marcos Băican, legitimaţi la Asociaţia Club Sportiv Ronin din Deva, antrenați de sensei Mircea Cristian Popa (maestru emerit al sportului, centura neagră 6 dan – karate tradiţional).

La finalul competiției, au urcat pe podium: Tudor Isfan (categoria 10-11 ani), care a luat medalia de aur – campion european (locul 1 la proba de kumite), Mihai Roșu (cadeți 14-15 ani), vicecampion european (locul 2 la proba de kumite) și Mihaela Elena Alba (tineret 18-20 ani), triplă vicecampioană europeană, care a luat trei medalii de argint (locul 2 la kumite, locul 2 la fugu-go, un tur de kumite și un tur de kata și locul 2 la kogo kumite).
Sensei Mircea Cristian Popa, campion de talie mondială, de două ori, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european

Sensei Mircea Cristian Popa a urcat, la Belgrad, de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podimului european, devenind dublu campion european la categoria de vârstă „veterani”, ocupând locul I la proba de kumite, locul I la kogo kumite și locul III la fugu-go (un tur de kata și unul de kumite).

Dacă pentru sensei Mircea Popa – multiplu capion european – medalia de aur reprezintă o încununare a unei cariere de peste 30 de ani în care a reprezentat karateul tradițional din România la cel mai înalt nivel internațional, este lăudabilă performața tinerilor sportivi antrenați cu multă dedicație de „veteran”: aflați la prima lor participare la un campionat european de karate, aceștia au revenit acasă cu o medalie de aur și patru medalii de argint.

Tudor Isfan a devenit  campion european la nici 10 ani. Elev al Colegiului Național Sportiv „Cetate” din Deva, micul campion este pasionat de karate tradițional, sport pe care îl practică de la vârsta de patru ani, în paralel cu ciclismul de performanță și înotul.

„Astăzi, Tudor a obținut primul loc în cadrul Cupei Europene a Campionatului European EKTF Traditional Karate, ediția 36, de la Belgrad, Serbia. O medalie muncită și obținută prin dăruire și multe antrenamente. Am sperat și am visat la ziua de azi. Astăzi i-a cântat pentru prima dată imnul la 9 ani și jumătate. Mă bucur că munca de cinci ani a fost recompensată. Felicitări, Tudor și felicitari Mircea Popa pentru munca și dăruirea ta pentru copii! Hai România! Astăzi am dominat toate podiumurile la Belgrad, semn că în țara noastră antrenorii și părinții își fac treaba cu succes”, a scris pe pagina sa de socializare Marius Isfan, tatăl campionului european.

Prezenţa sportivilor din Deva pe podiumul prestigioasei competiţii de karate, confirmă, încă odată, valoarea şi dorinţa tinerilor legitimaţi la Asociaţia Club Sportiv Ronin Deva de a se afirma pe plan intern şi internațional.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/